Reabilitarea termică a blocurilor va dura zece ani

PROGRAM. Din cauza numărului mare de apartamente, reabilitarea termică a blocurilor din România se va întinde pe o durată între 5 şi 10 ani.

Potrivit secretarului de stat Ioan Andreica de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDRL), costul mediu pentru reabilitarea unui apartament a fost stabilit la 3.200-3.500 de euro pe baza simulărilor făcute de specialişti în blocuri standard cu patru etaje. „Programul de reabilitare termică a blocurilor se va întinde pe 5 – 10 ani de aici înainte, întrucât sunt circa 85.000 de blocuri în toată ţara, însemnând peste 3 milioane de apartamente”, a declarat Andreica, spunând că ministerul a aprobat deja peste 60.000 de cereri. Reabilitarea se va face prin licitaţie publică şi costurile vor fi influenţate şi de valoarea la care vor fi adjudecate lucrările. (G.R.)