Miyuki Hatoyama, soţia premierului nipon ales, Yukio Hatoyama, este o adeptă a macrobioticii, autoare a unor cărţi de gastronomie, fostă actriţă, şi, mai mult, îşi creează hainele, printre modele sale figurând o fusă făcută din săculeţi de cafea hawaiană. În plus, are multe poveşti interesante de spus. A călătorit pe planeta Venus şi la un moment dat a fost răpită de extratereştri, scrie NewsIn.
Miyuki, în vârstă de 62 de ani, care s-a întâlnit cu Tom Cruise într-o altă viaţă – când acesta era japonez – vrea să facă un film cu el. "Cred că ar înţelege dacă i-aş spune ‘Nu ne-am mai văzut de mult’", declara ea, într-un inetrviu recent. Însă cea mai ciudată declaraţie este cartea sa intitulată "Lucrurile foarte bizare pe care le-am trăit", unde scrie ca a fost răpită de extratereştri în timp ce dormea, în urmă cu 20 de ani.
"În timp ce corpul meu dormea, cred că sufletul a intrat într-o navă extraterestră şi a călătorit pe Venus", explica ea în respectiva carte. "Era foarte frumos, un loc foarte verde", îşi aminteste Miyuki.
Când noua prima doamnă a Japoniei i-a povestit soţului său de atunci aventură trăită, el i-a răspuns că probabil doar a visat. Însă ea crede că Yukio ar fi reacţionat foarte diferit. "Actualul meu soţ are un cu totul alt mod de a gândi. Cu siguranţă ar fi spus ‘Oh, este grozav!’", a scris ea.
În tinereţe, a fost dansatoare în legendara trupă de teatru Takarazuka. Fondată în 1913, trupa a fost extrem de populară în Japonia. Formată numai din femei, a pus în scena cărţi clasice de genul "Pe aripile vântului", iar membrele trupei se bucurau de un statut de superstaruri. După şase ani, actuala doamnă Hatoyama a părăsit trupa şi s-a dus în Statele Unite. Acolo, când lucra într-un restaurant japonez din San Francisco, l-a întâlnit pe Yukio, pe atunci student la Universitatea Stanford. Miyuki era căsătorită. "Bărbatul obişnuit îşi alege perechea din rândul femeilor necăsătorite, dar eu mi-am ales-o din rândul tuturor femeilor", spune, cu mândrie, premierul ales.
În contrast cu atitudinea discretă obişnuită în Japonia, Hatoyama nu face un secret din devoţiunea ce i-o poartă soţiei. Pe site-ul său este postată o fotografie a cuplului, într-o atitudine afectuoasă, şi recunoaşte fericit că este dependent de căminul său. "Sunt uşurat când mă duc acasă. Ea este ca o bază de alimentare cu energie", spune el despre soţia sa, conform 9 AM. (D.D.)