ÎNTÂRZIERE. Eelevii ar putea începe cursurile pe 24 septembrie din cauza concediului fără plată . Este propunerea unora dintre sindicatele din Educaţie, care sunt de acord ca cele 10 zile de concediu fără plată să fie luate chiar de la începutul anului şcolar. Sunt însă voci dintre sindicalişti care susţin că începerea şcolii cu întârziere nu este o idee prea bună. De aceeaşi părere este şi Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Elevii ar putea afla marţi dacă vacanţa li se prelungeşte cu zece zile – scrie Gândul. Atunci va discuta ministrul Andronescu cu federaţiile sindicale din învăţământ, ca să stabilească planul de măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Iar amânarea începerii anului şcolar pare a fi soluţia cel mai uşor de acceptat pentru toată lumea. (G.R.)