Împăratul Iustinian a început construcţia Sfintei Sofia în 832 d. Hr., pe unul din dealurile oraşului Constantinopol. Acest mare oraş, aflat la răscrucea drumurilor ce leagă Europa de Asia, era cunoscut mai înainte sub numele de Bizanţ, după legendarul său fondator, Byzas. În 330 d.Hr., împăratul Constantin cel Mare a rebotezat oraşul şi a făcut din acesta capitala Imperiului Roman. Oraşul a devenit un mare centru religios, comercial şi artistic şi a ajuns la apogeul dezvoltarii sale în secolul VI, sub Impăratul Iustinian. Pentru a construi biserica, Iustinian a importat materiale speciale de construcţie, de pe tot cuprinsul Imperiului. Marmura albă şi galbenă au fost aduse pe vase, iar sculptori, tâmplari, zidari şi mozaicari au început să lucreze pentru a crea această bijuterie a creştinătăţii în numai cinci ani. Când biserica a fost terminată, cupola şi tavanul sau au fost în întregime poleite cu aur, a cărui strălucire se reflecta în fiecare suprafaţă lustruită. Tonalităţile coloanelor de marmură erau atât de delicate, încât l-au făcut pe un istoric al timpurilor, Procopius, să le asemene cu o pajişte înflorită. Splendoarea bisericii s-a diminuat treptat, de-a lungul istoriei. Structura era mereu ameninţată de foc şi cutremure, iar interiorul a fost jefuit de comorile sale, de către cruciaţii aflaţi în drum spre Ierusalim, care erau ostili bisericii ortodoxe. În 1453 otomanii au cucerit Constantinopolul, Sfânta Sofia a fost transformată în moschee, iar mozaicurile au fost tencuite. În final, în 1934, Kemal Ataturk, presedintele Turciei a transformat biserica în muzeu. Restaurările şi reparaţiile continuă. Între timp, vizitatorii pot admira interiorul, care este în mare măsură la fel cum era când a slujit drept biserica ultima oară. Aceasta s-a întâmplat în seara zilei de 28 mai 1453, când împăratul Constantin al XI-lea a primit sfânta împărtăşanie pentru ultima oară. Intuia că în câteva ore miile de turci conduşi de Mehmet al II-lea vor escalada zidurile oraşului pentru a-l cuceri. Cele mai negre temeri ale împăratului s-au adeverit. Dar cuceritorul a tratat cu respect Sfânta Sofia. Se spune că înainte de a intra pentru prima oară în biserică, Mehmet şi-a turnat o mână de ţărână pe cap, în semn de umilinţă. Înăuntru, a contemplat măreţia bisericii şi, văzând cum un soldat spărgea pardoseala de marmură, l-a lovit cu sabia. Astăzi, măreaţa biserică, cu toate că nu mai are funcţie religioasă, rămâne o oază de spiritualitate într-o metropolă agitată. (A.M.)
