DECES. Şoferul care a provocat accidentul rutier din Scânteia a murit luni dimineaţă. Medicii spun că bărbatul a suferit mai multe leziuni ale organelor interne, o fractură de femur şi fractură de bazin. Se pare că oasele acestuia fuseseră complet sfărâmate. Bilanţul victimelor ajunge, astfel, la 14 morţi şi doi răniţi. Printre pasagerii microbuzului se afla şi un copil de zece ani, care a decedat. Starea de sănătate a celor două persoane rănite este, în continuare, una critică. Incidentul s-a produs vineri, în jurul orei 14:00, în dreptul gării din localitatea Scânteia, judeţul Iaşi. Microbuzul care efectua o cursă Iaşi – Scânteia şi în care se aflau 16 persoane a fost lovit de un tren accelerat. Primele cercetări au scos la iveală faptul că şoferul se face vinovat de producerea accidentului, deoarece nu ar fi respectat semnalele acustice şi vizuale de la calea ferată. În momentul impactului, trenul circula cu viteza de 80 km/h, iar microbuzul a fost purtat mai mult de 200 de metri. (G.R.)