Toţi ne facem planuri pentru viaţa noastră: fie că avem adânc înrădăcinat în minte un drum care trebuie parcurs, fie că avem o listă cu lucruri care ne dorim să le vedem realizate… Unul din lucrurile pe care mi le-am dorit eu realizate este să îl întâlnesc pe marele Leonard Cohen. Nu cred că vreun alt artist contemporan a avut curajul să îşi pună sufletul şi viaţa pe tavă aşa cum o face el şi mai ales să privească totul cu satisfacţia unui lup care îşi priveşte viaţa ca o pradă. Ce caracter trebuia să ai să îmbini cele două principii: al puterii si al iubirii într-o singură viaţă? Fie că citim Beautiful Losers (Frumoşii Învinşi) sau The Favourite Game (Joaca preferată) Cohen ne forţează sinceritatea faţă de propria noastră conştiinţă doar prin confesiunile vieţii lui. După 15 ani în care Leonard Cohen nu a atins scândura scenei, a început un tur al lumii, iar în România ne-a încântat urechile pe data aniversării a 74 ani. Considerat cel mai mare compozitor de cântece şi poet al timpurilor noastre, a obţinut importante recunoaşteri de peste tot din lume. Fără doar şi poate, Cohen a surprins în scrierile lui prin îmbinarea celor patru elemente care ne ghidează viaţa: iubirea, sexul, moartea şi religia. L-am ascultat pe Leonard Cohen cu tot sufletul, m-am pierdut printre versurile şi muzica lui şi chiar am plâns de doi ori de-a lungul concertului anul trecut. Este artistul care l-ar face şi pe cel mai crud om să simtă dăruirea şi trăirea din muzica lui. Vă recomand cu căldură, oricare dintre melodiile lui, iar dacă aveţi ocazia să luaţi parte la concertul lui de anul ăsta vă asigur că vă va cuceri pentru totdeauna. Alina Radu
Alina Radu