Suporterii Gloriei Bistriţa, abonaţi la amenzi

Bistriţa-Năsăud. Patru suporteri ai echipei de fotbal Gloria Bistriţa au fost amendaţi de jandarmi, în urma meciului susţinut, sâmbătă seara, de formaţia bistriţeană în compania nou promovatei Unirea Alba Iulia, unul dintre ei primind chiar interdicţia de a mai intra pe stadion timp de un.

Potrivit informaţiilor furnizate, ieri, de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, Georgeta Căşvan, doi suporteri, de 20, respectiv 59 de ani, care au încercat să pătrundă pe stadion fără a avea bilete de acces şi forţând sistemul de turnicheţi, s-au ales cu câte o amendă de 100 lei.

De asemenea, în timpul partidei de fotbal, alţi doi suporteri au fost surprinşi de jandarmi în timp ce s-au încăierat, motiv pentru care fiecare a plecat acasă cu câte o amendă de 1.000 lei, iar cel care a provocat incidentul, în vârstă de 29 ani, va mai putea intra pe stadion abia peste un an.

Meciul dintre Gloria Bistriţa şi Unirea Alba Iulia, încheiat cu un egal, 1-1, s-a disputat sâmbătă seara, la Bistriţa, fiind primul meci pe care echipa locală l-a susţinut în nocturnă. (C.R.)