Cum îi fac să crească? Asta e întrebarea care ne chinuie pe noi, femeile, încă din adolescenţă. Pentru că, trebuie să recunoaştem, sânii sunt un plus de femenitate şi de frumuseţe. Chiar dacă învăţăm să ne acceptăm aşa cum suntem, tot mai suspinăm din când în când, mai ales că nu avem cu toţii banii, pe care să-i „aruncăm” pe o frumoasă pereche de silicoane.
Cel mai important este să întelegem, de fapt, că nu mărimea contează, ci estetica lor. Nimeni nu-şi doreşte sânii mari şi netonifiaţi. De aceea vă propun câteva trucuri pentru un bust frumos.
1. Staţi cât mai dreapte posibil de-a lungul întregii zile;
2. Faceţi duş sânilor cu apă aproape rece sau rece (evitaţi băile calde prelungite);
3. Efectuaţi mişcări specifice educaţiei fizice cu mici greutăţi (este de preferat să le efectuaţi cu picioarele îndoite pentru a proteja vertebrele lombare şi să tineţi spatele cât puteţi de drept);
4. Folosiţi creme speciale, chiar dacă nu sunt miraculoase;
5. Un sport bun de practicat este nataţia;
6. Evitaţi bronzatul prelungit, fără creme de protecţie solară cu indice ridicat;
7. Evitaţi masajele prea violente pentru sâni. Pentru ca pielea sa absorbă crema masaţi în cercuri, foarte uşor;
8. Nu purtaţi greutăţi mari, de evitat apăsarea pieptului ducând braţele încrucişate în faţă (de exemplu: purtând obiecte grele şi incomode);
9. Evitaţi variaţiile de greutate;
10. Truc naturist: încercaţi tinctura de mărar, dar nu exageraţi cu ea, chiar dacă nu menţine efectul pentru totdeauna.