GIURGIU. Aproape 50% dintre medicii de familie din judeţ vor intra de miercuri în concediu ca formă de protest.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Medicilor de Familie din judeţul Giurgiu, Rodica Buşcu, jumătate din medicii de familie îşi vor depune în perioada 18-20 februarie la Casa de Asigurări de Sănătate o înştiinţare privind intrarea în concediu. Doctorii vor sta la cabinet şi vor prelua doar urgenţele. Cadrele medicale sunt nemulţumite de sumele care se vehiculează că vor fi alocate medicinei de familie. „Ştiţi că anul acesta, s-a alocat Sănătăţii 4 % din PIB. Banii se împart pe mai multe ramuri, iar din surse am aflat că medicinei de familie îi vor reveni maximum trei procente, în condiţiile în care în 2008, am primit 9,8%. Cu această sumă vehiculată înseamnă, fără îndoială, că se vor autodesfiinţa foarte multe cabinete cu 1.000-1.500 de pacienţi. Prin acest protest de săptămâna viitoare, vrem să arătăm că cei din sistemul sanitar pot fi uniţi, pentru că altfel nu vom obţine niciun fel de drept”, a mai spus Rodica Buşcu. În judeţul Giurgiu, funcţionează 120 de cabinete individuale ale medicilor de familie. (A.M.V.)