Mutilare plătită în rate. Ciomu a plătit o parte din despăgubiri fostului său pacient

200.000 de euro, reprezintă prima tranşă din despăgubirile pe care medicul Naum Ciomu trebuie să le plateasca pacientului Ion Jiga, în urma mutilării acestuia.

Marius Savu, Directorul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale (ASSM), a spus că până în 2011 se vor achita încă 2 tranşe a câte 150.000 de euro.
Banii vor fi plătiţi de ASSM pentru ca Spitalul Burghele (fost Spitalul Panduri – n.r.) să nu fie închis, deoarece, dacă nu ar fi existat bani pentru plata daunelor, spitalul ar fi fost executat silit, ajungând să fie închis. Potrivit lui Savu, suma urmează a fi recuperată, ulterior, de la medicul Ciomu.

"Dacă ne gândim la venitul pe care-l are (Naum Ciomu- n.r) de la Universitatea de Medicină şi Familie şi din pensie, s-ar putea să avem nevoie de 100 de ani pentru a recupera suma integral, dar ne gândim să luăm bunurile materiale, unele chiar înstrăinătate de către medicul Ciomu", a spus Marius Savu.
Directorul Administraţiei Spitalelor va propune că asigurarea de malpraxis a spitalului să aibă o valoare mai mare şi să ajungă la 500.000, respectiv 1.000.000 de euro, în timp ce de asigurarea de malparaxis a doctorilor ar trebui să se ocupe Colegiul Medicilor, Savu apreciind că aceasta din urmă, mai ales în cazul chirurgilor, ar trebui să fie mai mare.

"Există o hotărâre definitivă şi irevocabilă împotriva medicului Naum Ciomu, în solidar cu Spitalul Burghele (fost Spitalul Panduri – n.r.), pentru acordarea de despăgubiri în valoare de 500.000 de euro", preciza Marius Savu.
În urma negocierilor cu Ion Jiga, victima doctorului Ciomu, s-a hotărât ca datoriile să fie achitate eşalonat timp de 3 ani, din 2009 până în 2011, urmând ca în acest an să fie plătiţi 200.000 de euro, iar în următorii doi ani, în mod egal, restul sumei.

Potrivit Directorului ASSM, s-au demarat negocieri încă de acum 3 luni cu mai multe firme de asigurări, ca orice contract de malpraxis al unei unităţi sanitare să includă o clauză de daune morale, în caz contrar asigurările de sănătate nemaifiind acceptate.

În urma finalizării procesului medicului Naum Ciomu, în noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, l-a obligat pe acesta să plătească pacientului Ion Jiga, pe care l-a mutilat în timpul unei intervenţii chirurgicale, 500.000 de euro daune morale şi materiale, împreună cu Spitalul "Theodor Burghele" şi să menţină pedeapsa instanţelor inferioare prin care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.

În octombrie 2004, medicul Naum Ciomu a fost acuzat în instanţă de vătămare corporală gravă din culpă după ce a lăsat infirm un pacient.

Adrian Claudiu Rusu