FMI a cerut Guvernului României să legifereze pensiile speciale

În urma întâlnirii cu reprezentaţii Fondului Monetar Internaţinal (FMI) Guvernul României trebuie să se asigure că pensiile speciale vor fi calculate în raport cu nivelul contribuţiilor sociale plătite şi să reglementeze mai strict procedura de ieşire la pensie pe caz de invaliditate.
Oficialii Fondului Monetar au luat această decizie datorită faptului că în România, un sfert din deciziile de pensionare sunt motivate de probleme medicale.
"Fondul Monetar a insistat ca pensiile speciale să fie integrate în sistemul public, prin viitoarea lege în domeniu, şi calculate conform principiului contributivităţii. Discuţiile au vizat şi sustenabilitatea sistemului de pensii, solicitându-se reglementarea mai riguroasă a pensiilor de invaliditate şi a pensionărilor anticipate, cu atenţionarea că 25% dintre deciziile de retragere din activitate reprezintă pensionări pe caz de boală", au declarat surse oficiale.
Potrivit acordului stand-by cu FMI, Guvernul i s-a atribuit obligaţia de a creşte vârsta de pensionare şi de a indexa pensile cu rata anuală a inflaţiei, nu în funcţie de evoluţia salariului mediu pe economie, sistem practicat în prezent.

Adrian Claudiu Rusu