Îndrăgita interpretă Olimpia Zica s-a născut la Constanţa, pe 2 iulie 1975. La îndemnul lui Aurelian Temişan merge la Bucureşti unde studiază muzica de la oameni de marcă ai muzicii uşoare: Mihaela Runceanu, Adrian Daminescu, Jolt Kerestely, Ionel Tudor. Prima sa apariţie în public a fost la Festivalul de la Scopie unde a luat trofeu. Din 1999 artista ia o pauză şi revine în 2004 cu albumul "Marica Feata Armana".
Familia mai presus decât orice
Olimpia s-a făcut cunoscută prin interpretarea imnului de fotbal în Ghencea. Dar şi-a dat seama că familia este mai importantă decât orice. Pentru acest lucru a luat o pauză şi s-a pus pe treabă. Îşi doreşte foarte mult copii. După ce s-a chinuit foarte mult pentru a avea unul, în sfârşit Dumnezeu i-a ascultat ruga şi i-a dat doi. Solista era în culmea fericirii pentru că avea gemeni. Dar fericirea nu a a durat prea mult, pentru că la trei luni şi jumătate a pierdut sarcina. A trecut prin momente foarte, foarte grele, dar i-au fost şi îi sunt alături, prietena sa Camelia, Prof. Dr. Conf. Nicolae Suciu, care i-a salvat viaţa şi nu în ultimul rând asistentele care au avut şi au o foarte mare grijă de ea. Văzând cât suferă şi prin ce chinuri trece, Prof. Dr.Conf. Nicolae Suciu a promis că va fi alături de ea şi va face tot posibilul pentru ca Olimpia să devină mămică. Noi îi dorim din tot sufletul însănătoşire grabnică şi cât mai repede să aibă de această dată, tripleţi. Dumnezeu s-o ajute! (C.O.)