Traian Băsescu a fost fluierat copios la Tuşnad, în trecutul week-end. Sunt primele fluierături din tot sufletul ce-i sunt dedicate. Oamenii care le-au slobozit nu-i erau adversari politici, şi nici montaţi de cineva anume n-au fost. Ei au taxat doar o etapă a nedeclaratului turneu eelctoral de proporţii, al cărui traseu e urmărit cu obstinaţie de actualul şef al statului. S-a deprins a umbla printre oameni simpli, de la ţară sau de prin orăşele, cei pe care-i crede dornici să privească şi să aplaude un Vodă slobod la gură, care chefuieşte cu ei, se pipă şi se pozează cu mulţimea. Oamenii nu sunt interesaţi de ce spune preşedintele ţării şi, între noi fie vorba, acesta nici nu spune mare lucru: ca, odinioară, Nicolae Ceauşescu, le laudă hărnicia şi românismul, tradiţiile şi petrecerile, cam cu aceleaşi cuvinte pretutindeni. Oamenii se bucură doar pentru că-l văd şi-l pipăie, păstrând în amintire aceste clipe, necum vreo semnificaţie aparte a lor.
La Tuşnad, Traian Băsescu a pus iar dogita-i placă legată de autonomie, comparând, pentru a nu mai ştiu câta oară, eventuala autonomie a ţinuturilor locuite cu preponderenţă de etnici maghiari cu autonimia unei zone olteneşti – Caracal, locul unde se zice că s-ar fi rupt o legendară căruţă. Discursul era unul învechit, răsuflat, ştiut de dinafară de auditoriu. Şi suna fals, găunos. Iar publicul a fluierat ca la un spectacol prost, susţinut de un actor penibil, ale cărui trucuri ieftine şi deja fumate sunt dezavuate de spectatorii dornici de noutate, de prospeţime, de originalitate.
Preşedintele Băsescu şi-a atins limita. Nu mai are ce inventa. Nu poate, nu ştie mai mult decât ce-a arătat în ultimii ani.Lumea s-a plictisit, s-a scârbit. De el, de partidul lui, de Guvernul lui, de majoritatea lui parlamentară, de clientela lui, se slugile lui, pline de ifose şi care, ca şi stăpânul lor, nu ştiu decât un singur disurs, lipsit de profunzime, de realism şi de bună credinţă.
Ţara e aproape de capătul răbdării. Spectrul sărăciei a început deja să ne pândească. Se împuţinează locurile de muncă şi scad veniturile aproape tuturor categoriilor sociale. De creşteri de pensii sau de salarii nici nu mai poate fi vorba. Ies la iveală tot mai mulţi politicieni proşti, hoţi, fără maniere şi ştiinţă de carte, aroganţi şi mincinoşi.Orizontul speranţei se îngustează continuu. Guvernarea tot mai haotică şi promisiunile vagi, lipsite de acoperire şi de consistenţă se aglomerează halucinant. Nimeni n poate spune încotro ne îndreptăm. Poate către un haos şi mai adânc. Ne scufundă, acesta e sentimentul, după ce, acum doar o jumătate de an, ni se promitea marea cu sarea, iar Traian Băsescu exulta, vezându-şi visul cu ochii. Vis ce s-a dovedit a fi, pentru cei mulţi, un coşmar.
Fluierăturile la adresa şefului statului (şi al Guvernului, şi al Parlamentului, doar Justiţia scăpându-i din gheare) se vor înmulţi şi se vor înteţi. Sunt perfect justificate. La o zi după oul aruncat, în Banat, către premier, i-a venit şi rândul preşedintelui să afle reacţia norodului său, pe care-l proslăvea, pur demagogic şi populist, mai deunăzi. Şi, deloc întâmplător, şi Elena Udrea a avut parte, în aceeaşi zi, de acelaşi tratament. E limpede că poporului i s-a acrit de-a binelea de gogoşile şi iluziile băsesciene. Nu se poate trăi bine din ele şi nici nu se poate clădi nimic.
Dar spectacolul oferit de Traian Băsescu ba continua, pentru simplul motiv că altceva nu ştie să facă. Va merge pe la alte chermeze, cum a şi făcut-o duminică, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, va hăhăi iar la bancul răsuflat cum că şi-a pierdut nevasta prin mulţime, îi va lăuda pe localnici, va bea ţuică şi se va costuma după portul zonei. Va fi în zadar, însă; iar Traian Băsescu a început să simtă şi să înţeleagă asta. Comedia se apropie, inexorabil, de final.
Horaţiu Vlăsceanu
P.S. Unii comentatori susţin că preşedintele Băsescu a obţinut, de fapt, exact efectul scontat, enervând câţiva extremişti de origine maghiară, dar atrăgând voturile românilor din zonă, dar şi ale ungurilor care respectă Constituţia României. Chiar dacă a fost vorba de un calcul, ar fi o naivitate să se creadă că situaţia prin care trece ţara în aceste momente, determinată de prestaţia unui Guvern iresponsabil, numit şi susţinut de Traian Băsescu n-a influenţat, decisiv chiar, reacţia celor prezenţi la Tuşnad.