Astronautul Edgar Mitchell nu a fost singurul astronaut care a trăit sentimentul de „conexiune cosmica”, absolut euforic.
Rusty Schweikart îl experimentase deja, pe 6 martie 1969, în timpul unei ieşiri în spaţiu, la bordul navetei Apollo 9. „Când dai ocol Pamantului, de la mare departare, ajungi să te identifici total cu el, ca şi cum ai simţi că se rupe o bucată din tine dacă te-ai îndepărta prea mult”, afirma el. Experienţe de acest gen i-au intrigat pe oamenii de ştiinţă, care au căutat să le găseasca o explicaţie. „Efectul de panoramare” sau acutizarea convingerii că toate lucrurile din univers sunt conectate sinergic, părea ceva similar cu trăirile religioase descrise de călugării budişti sau de cei care practică meditaţia Zen. (A.M.)
