Cu câţiva ani înaintea morţii sale, iluzionistul Houdini i-a spus lui Sir Artur Conan Doyle că voia să aducă o dovadă definitivă a faptului că prin şiretlicuri se pot produce fapte extraordinare – care să facă de ruşine orice adept al existenţei fenomenelor paranormale. Dar este greu de spus ce a reuşit el să dovedească în realitate prin acest experiment. Persoanele care au participat la test – care a avut loc acasă la Houdini – au fost Houdini, Conan Doyle şi Bernard M.L. Ernst – preşedintele fondator al Societăţii Iluzioniştilor Americani.
„Mene Mene Tekel Upharsin”. Conan Doyle a fixat atunci în mijlocul camerei o tăbliţă pe care o examinase în prealabil cu foarte mare grijă. Au fost examinate şase bile simple din plută, iar una dintre ele – aleasă aleator – a fost tăiată. S-a dovedit a fi formată din plută compactă. O altă bilă a fost pusă apoi într-un vas cu cerneală albă. I s-a cerut apoi lui Conan Doyle să meargă oriunde dorea el şi să scrie o frază pe o bucată de hârtie din caietul său. Doyle a mers la trei clădiri depărtare, a dat colţul şi apoi a scris pe o hârtie pe care apoi a protejat-o în palma sa. Între timp, Ernst l-a supravegheat pe Houdini pentru ca acesta să nu părăsească deloc casa. După ce a terminat de scris, Conan Doyle a împăturit hârtia şi a ascuns-o într-un buzunar din interiorul hainei sale.
Apoi s-a reîntors în camera unde-l aşteptau Houdini şi Ernst. Apoi, Houdini i-a spus lui Conan Doyle să scotă bila de plută îmbibată cu cerneală şi să o preseze apoi pe tăbliţa din mijlocul camerei. Acţiunea a fost realizată. Bila s-a lipit de tăbliţă, apoi a început să se rostogolească pe suprafaţa acesteia. Pe măsură ce se producea aceasta, ea a scris fraza biblică „MENE MENE TEKEL UPHARSIN”. Acesta era exact mesajul pe care Conan Doyle îl scrisese pe furiş pe hârtia din buzunarul hainei sale. Atunci când scrierea s-a sfârşit, mingea a căzut pe podea. Conan Doyle a luat-o şi a dus-o acasă, împreună cu celelalte patru bile care nu fuseseră folosite.
Nu a fost un şiretlic. Examinate fiind acele bile, toate s-au dovedit a fi din plută solidă. Houdini a spus că făcuse aceasta printr-o şmecherie. Doyle a declarat totuşi că Houdini trebuie să fi apelat la anumite puteri psihice pentru a reuşi ceea ce reuşise. Houdini a continuat să refuze să explice cum procedase. Ernst, el însuşi un iluzionist celebru, era complet buimăcit de cele întâmplate. Doyle i-a reamintit lui Houdini că renunţase cândva la o reprezentaţie de citire a gândurilor deoarece ajunsese să facă lucruri care lui însuşi ajunseseră să i se pară misterioase. Apoi, Ernst l-a rugat pe Houdini – în numele cruciadei sale duse împotriva spiritismului, să-i reveleze secretul şmecheriei cu bila de plută, fie lui, fie lui Doyle, cât se poate de confidenţial. Houdini a refuzat în continuare. Houdini n-a folosit niciodată acest şiretlic, dacă a fost într-adevăr un şiretlic, pe scenă. El nu l-a explicat niciodată. Chiar şi după aproape 20 de ani, Ernst nu a fost capabil să ofere o explicaţie satisfăcătoare. (A.M.)
