Nicoleta Drăgan are insomnii de lună plină

Iată ce spune vedeta despre insomniile pe care le are uneori, datorită satelitului natural al Pământului: “Somnului meu nu-i place luna plină… De câte ori apare, în toată splendoarea ei, somnul meu dispare. Şi atunci, ca să-mi treacă timpul frumos, ies în curte şi privesc cerul. Uneori scriu, alteori citesc, depinde de situaţie.

De când mă ştiu, luna plină mi-a schimbat programul. Nu sunt supărată pe ea, în felul acesta mai schimb monotonia de peste noapte. Uneori uit cu câtă dragoste mă îmbrăţişează liniştea din mijlocul nopţii şi cât de multe lucruri frumoase îmi spune. Astăzi mi-a spus că fiecare întâmplare din viaţa mea are un sens. Mi-a spus că indiferent cât de bine sau mai puţin bine este astăzi, mâine poate fi altfel. Mi-a spus că oamenilor le este frică. Mi-a spus că muzica este glasul îngerilor. Mi-a spus că îngerii există. Mi-a spus să am încredere…”, afirmă Nicoleta Drăgan. (M.C.)