Trupa Etnic se pregăteşte de lansarea unui nou album de muzica etno, ce va conţine nu mai puţin de 23 de piese. O parte din piesele ce se regăsesc pe acest album vor fi prezentate în premieră, vineri, 3 iulie, în emisiunea “Neatza cu Răzvan şi Dani”, Antena 1, într-o ediţie specială, difuzată din Munţii Buzăului.
O dată cu noul album, cele două cântăreţe vor afişa în premieră şi noile costume de scenă, la al căror design Roxana şi Elena au dorit să-şi lase amprenta personală, ele implicându-se în procesul de creaţie.
Noul album semnat Etnic va conţine atât piese noi, cât şi hit-uri mai vechi ale trupei, reeditate într-o orchestraţie actuală, albumul dorindu-se a fi unul de colecţie, aşa cum fanii au solicitat în numeroase rânduri.
Roxana şi Elena au colaborat cu mai mulţi compozitori pentru acest album, însă şi-au dorit ca acesta să conţină şi prelucrări folclorice ale unor cântece româneşti celebre, albumul reuşind să acopere toate zonele folclorice ale României.
Deşi programată iniţial pentru luna mai, lansarea albumului a fost amânată din motive obiective, ambele cântăreţe având de susţinut examene importante: Roxana, bacalaureatul, iar Elena, examenul de licenţă.
“După ce vom termina cu toate examenele, vom lansa acest album la care am lucrat foarte mult în ultimul an, pentru că ne-am dorit să fie într-adevăr ceva special” – ne-a declarat Elena. “Este un album în stilul care ne-a consacrat şi care ne reprezintă, un album în care veţi regăsi o particică din sufletele noastre”. D.D.