„Intru direct la subiect. Am impresia ca sunt intr-o stare de depresie, pur si simplu vad cum totul imi iese pe dos, absolut totul… Sunt student la politehnica (daca ar conta cu ceva..), am probleme si cu unele examene.
Stiu (cel putin cred) ca am capacitatea de a le trece cu brio dar nu reusesc sa ma concentrez pe ele, sunt foarte superficial si dupa ce am picat unul simt un regret enorm ca as fi putut face mai mult. Parintii stiu ca asteapta mult de la mine, de aceea acest regret devine si mai puternic. Ma enervez pe mine insumi pentru nereusite si pentru cei de langa mine ce-i fac sa sufere. Sunt baiat, am 20 de ani, la fiecare nereusita simt cum imi pierd din timp si as da orice sa-l pot da inapoi, ar fi cea mai mare dorinta.
Despre dragoste, simt ceva special pentru o fata. La fel simte si ea. Cel de langa ea e un om extraordinar de bun, sufletist si o tine ca in palma. Oricat de mult as vrea sa fim impreuna parerea de rau ca as desparti-o de al ei nu-mi da pace. De cateva ori ea mi-a spus ca ma port ca un copil, ca nu vreau sa inteleg ca nu se poate si n-ar trebui sa mai sufar dupa ea…
Mie unul mi-e foarte greu, am vazut in ea tot ce mi-a lipsit o viata, am gasit in ea toate raspunsurile ce le aveam fata de sexul opus. Nu stiu daca e iubire adevarata, dar stiu sigur ca sentimentul e puternic.
Simt ca nimic nu-mi iese, totul e impotriva mea, orice dorinta pe care o am parca e facuta sa nu se indeplineasca.
Am vazut pe un documentar (al lui Nick Vujicic) ca poti cere ceva acum cu toata inima, te poti ruga la Dumnezeu sa-ti implineasca dorinta si El sa nu faca nimic in acel moment. Spunea ca Dumnezeu totusi te asculta, nu-ti indeplineste dorinta pentru ca te pregateste pentru ceva mai bun. Te lasa in suferinta pentru a-ti da mai tarziu lucruri mai bune.
Am incredere in El, in acest moment am si dorinte prea mari si cand vad ca raman doar la stadiul de dorinte imi creaza o tristete aparte…
Scoala, iubire, prieteni (cu ei stau mai bine..), familie (cat de cat bine..)…nu-mi iese nimic..
Uneori nu-mi mai vad scopul (stiu si in acelasi timp ca e o mare prostie "sa pleci" din lumea asta..)..stau cateodata un timp indelungat doar gandindu-ma ce ar trebui sa fac, ce ar trebui sa schimb la mine (simt ca multe..), cum as putea sa procedez in fata vietii…chiar nu gasesc solutii.”
Buna Catalin,
Avand in vedere ca esti la inceputul facultatii si al vietii de student, as spune ca e fireasca starea pe care o ai. Am trecut si eu pe acolo si, si mie mi-a fost greu.
In general inceputurile sunt mai grele pentru ca au o doza mare de necunoscut. Iar tu esti acum intr-o perioada cu multe inceputuri. Inceputul facultatiii care cere adaptare la un alt sistem de a invata, la noi colegi, la noi profesori, la un mediu total diferit fata de cel din liceu. Si este, de asemenea, o alta etapa a vietii tale. Cea in care incepi sa te gandesti la viitor, la viata profesionala, la eforturile pe care le implica asta. Esti la inceputul vietii tale de adult, cand renunti treptat la ajutorul parintilor, cand incepi sa te descurci singur.
Ei bine, multe inceputuri pentru tine si destul de provocatoare! Si cred ca ai nevoie sa devii constient de asta, sa iti dai seama ca e firesc sa fie greu si sa nu ai mereu performantele pe care le urmaresti. Si constientizand asta, sa incepi treptat sa ai mai multa rabdare cu tine, sa fii mai intelegator si mai tolerant, sa te critici mai putin.
Apoi, mai ziceam ca esti la inceputul vietii tale de adult. Asta presupune si o reevaluare a sistemului de valori. Adica, sa cauti sa-ti dai seama ce anume e cu adevarat important pentru tine, ce anume din tot ce ai invatat pana acum de la parinti si din scoala ti se potriveste tie, care din dorintele si asteptarile pe care le ai sunt chiar ale tale. Sau sunt mai degraba ale parintilor, ale rudelor, ale altor sisteme exterioare tie? Si ai putea sa faci si tu aceasta reorganizare, pentru ca, am senzatia, ca asta este unul din motivele starii cu care te confrunti: „Stiu ca parintii asteapta mult de la mine, de aceea, acest regret devine si mai puternic.”
Draga prietene, a sosit momentul sa te apleci spre ceea ce e important pentru tine, sa incepi sa traiesti TU viata, si sa nu-i mai lasi pe ceilalti sa o faca in locul tau dupa bunul lor plac, sa nu le mai dai voie sa-ti dicteze ce sa faci sau sa-ti spuna ce e bine si ce nu e bine.
In ce masura sunt cu adevarat importante pentru tine notele? Tu esti cel care isi doreste note mari, sau sunt de fapt dorintele parintilor tai, pe care le-ai interiorizat, si ai inceput sa crezi ca si tu iti doresti acelasi lucru? In ce masura crezi ca ele sunt semnificative pentru calitatea vietii pe care ti-o doresti? Si oare, chiar merita o nota atata importanta cat s-o „asezonezi” cu suferinta? Si atunci cand ne confruntam cu probleme mai grave ca boala, concedierea, pierderea unei persoane dragi, ce mai facem? Te face o nota mai bun sau mai slab? Te schimba semnificativ o evaluare la un examen, evaluare care uneori e data si dupa ureche, sau dupa cat de frumos sau de mult ai scris? Oare chiar merita? Si in ce masura crezi ca o sa conteze asta atunci cand o sa te angajezi?
Raspunde-ti la aceste intrebari, si cauta sa-ti construiesti propriul tau sistem de valori. Si nu doar in ceea ce priveste scoala si latura profesionala, ci totul. Consturieste-ti propriul sistem de valori in ceea ce priveste viata! Si foloseste cat de mult poti propria ta experienta! Atunci cand ai ocazia, cauta sa vezi pe pielea ta ce-ti este bun si ce nu.
Si as mai vrea sa te fac atent la un lucru, adica la continutul urmatoarei tale afirmatii: „Ma enervez pe mine insumi pentru nereusite si pentru cei de langa mine ce-i fac sa sufere.”
As vrea sa spun ca nu tu esti responsabil pentru trairile emotionale ale celorlalti, nu le patrunzi tu in sulfet si le „crosetezi” acolo o emotie! Fiecare alege ce sa simta intr-o situatie sau alta, fiecare reactioneaza in felul sau la un anumit stimul, si nu stimulul este cel care genereaza emotia. Si o sa-ti dau un exemplu:
Daca arati o culoare catorva persoane, ele iti vor comunica reactii diferite. Una iti va spune ca nu-i place absolut deloc culoarea aia, ba chiar ii da o senzatie de tristete; alta iti va spune ca e culoarea ei preferata, pentru ca ii aminteste de un zmeu pe care i l-a consturit bunicul in copilarie; alta iti va preciza ca e o culoare draguta, insa nu ar purta-o niciodata, s.a.m.d. Ei bine, culoarea aia e aceeasi, nu e nici vesela, nici trista, nici draguta, nici mai putin draguta. Ea pur si simplu ESTE o culoare si atat.
Prin urmare, ceea ce aleg sa simta oamenii din jurul tau ca urmare a rezultatelor tale scolare, e repsonsabilitatea lor. Responsabilitatea ta, este sa te raporterzi la tine si sa simti Tu pentru Tine. De acum tu traiesti, TU traiesti viata TA! „Parintii tai au avut-o pe a lor, si cu siguranta au avut si ei note mici, si cu siguranta au facut si ei greseli. Si la fel ai si tu dreptul tau la asta, si la tot felul de experiente. Insa din acest moment, acest drept ti-l oferi TU.
Cat despre fata care iti place, iti sugerez sa te intrebi ce trezeste ea in tine? Ce din tine te face sa ai sentimente atat de puternice fata de ea? Iti aduce aminte acesta experienta de altceva, de altcineva? Oare de ce ai ales tu (adica o parte inconstienta din tine) sa te simti atras de o fata care este implicata intr-o alta relatie?
Uite! Aici mi se pare potrivit ceea ce ai spus tu legat de documentarul acela, cum ca Dumnezeu ne trimite unele experiente cu care ne este greu, ca sa invatam ceva din ele si sa ne pregatim pentru a primi in viata noastra niste experiente fericite. Si mai adaug eu aici, ca atunci cand ai extras mesajul, invatura care ti-a fost trimisa prin experienta aceea, dispare si suferinta.
Si mai spuneai tu, ca uneori, simti ca nu iti gasesti sensul. Aici ajungem tot la sistemul de valori si la a-ti trai propria viata. E firesc sa simti ca nu-ti gasesti sensul atunci cand traiesti dupa niste principii care nu sunt ale tale. E ca si cum ai trai in corpul altei persoane. Normal ca nu te regasesti, normal ca simti disconfort cand te uiti in oglinda, normal ca simti ca nu ai sens, daca rolul tau aici ar fi fost sa devii un mare fotbalist si tu ai trai, sa zicem, intr-un corp de femeie, care mai e si lipsita cu desavarsire de talente sportive.
Parerea mea este ca ti-ar fi bine sa incepi sa te bucuri de viata, sa iti vezi de scoala ca si pana acum, fara insa a te mai culpabiliza. Si energia pe care ti-o consumai pana acum invinovatindu-te, sa ti-o investesti in micile tale pasiuni si in experiente cat mai variate. Fa sport, iesi cu prietenii, mergi intr-un club sa dansezi, joaca un fifa in retea, cunoaste oameni de tot felul, fa voluntariat, inscrie-te in organizatii studentesti, zambeste pe strada unei personae pe care nu o cunosti, fa ceva neobisnuit sau altfel decat ai facut pana acum! Pur si simplu simte bataia vietii din fiecare lucru. Este acolo! Si este cu sens si aducatoare de sensuri!
Iti urez succes! Eu simt ca o sa-l ai;)
Cu drag,
Corina
