Te cuprinde, urmărind prestaţia din ultima vreme a lui Emil Boc, un chef de muncă fără de saţiu. Omul, până de curând politician şi universitar, îşi suflecă mânecile, trage de coasă, dă cu lopata, promite că nu va şti ce-i vacanţa, nici el, nici biata-i familie, ameninţă că va verifica lucrările de pe centura Ploieştilor cu paharul de apă pe bordul maşinii, anunţă că va aduce fondurile de investiţii de pe trimestrul patru pe trimestrul trei, se zbate, adică, să facă înaintea preşedintelui tot ceea ce promisese acesta că va face. Dacă nu cumva au stabilit împreună să lucreze în două schimburi, 12 cu 12 ore zilnic. (Până una-alta, însă, Traian Băsescu îşi vede liniştit de sărbătorile tradiţionale, având, evident, mai mult chef de petrecere decât de trudă.)
Au fost adoptate, ni s-a spus recent, 28 de măsuri anticriză (dintre cele zece promise la începutul anului), patru sunt încă în studiu şi vor mai urma şi altele, ni se promite. De simţit, la nivelul economiei, nu se simte nimic. Şi sindicatele, şi patronatele tot nemulţumite sunt. Acuză – culmea tupeului! – incompetenţa harnicului nostru guvern şi haosul care devălmăşeşte deciziile acestuia. Dar, aşa cum ne arată însuşi premierul, la noi se munceşte, nu se gândeşte (nu vi s-a făcut dor de refrenul ăsta?). Marea realizare a Executivului, prilej de laudă nemăsurată, este că încă se mai plătesc salariile, pensiile şi ajutoarele sociale, chiar dacă nu toate la timp. Ai sentimentul că suntem chiar favorizaţi! Nu mai contează acum amănuntul să salariile sunt mai diminuate, iar pensiile stagnează, contrar promisiunilor electorale. Cum nu contează că avem cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană, deşi ne-am împrumutat în draci, şi o facem şi-n continuare .Contează doar că Emil Boc munceşte. Fizic, desigur, căci altfel, a văzut prea bine asta de când e prim ministru, e greu din cale-afară. Să gândească Pogea, Berceanu, Videanu şi Blaga!, ei o au pe-asta, el rămâne feciorul de la ţară, făcând din lopată simbolul actualei guvernări. Fără să încerce s-o schimbe în călimară, după îndemnul lui Arghezi.
Parlamentarii au plecat, fără griji, în concedii, aşa cum fără griji s-au şi prefăcut a-şi motiva salariile imense şi neatinse de criză. A rămas doar stahanovistul Boc, să îndemne ţara la degustat deliciile lopeţii, de care cam uitasem de la Salva-Vişeu şi Bumbeşti-Livezeni încoace. Aleargă, ce-i drept, şi Elena Udrea, dar ea se duce prin alte zone mai aerisite, dar tot cu gândul la prosperitatea ţării, în care turismul se dezvoltă în pofida scăderii numărului de turişti, ca-n poveste. Traian Băsescu a cam rămas de căruţă – vârsta, deh! – în această veritabilă întrecere socialistă. Dar şi căruţa e bună la ceva, după învăţămintele primite de la aceeaşi Elena Udrea. Doar că europenii nu prea se-nghesuie la distracţia propusă de inimosul nostru ministru.
De fapt, actualul Guvern pare a se afla într-o recreaţie fără sfârşit. Fiecare ministru îşi face de cap cum vrea şi cum ştie pe teritoriul pe care şi l-a delimitat, se joacă relaxat cu banii publici, face angajări după bunul plac, se deplasează unde vede cu ochii sau unde-l trag propriile afaceri, dar fiecare şi toţi laolaltă mimează oboseala, strădania, sacrificiul în folosul naţiei, tot mai sărăcită şi mai blazată.
Se vede cu ochiul liber că mergem spre niciunde, că soluţiile care ni se propun aparţin unor jalnici, dar prosperi, amatori. Omul de rând simte, pe propria-i piele, că lucrurile nu merg aşa cum s-ar cuveni, şi nu din pricina lui, că mult invocata criză apasă doar pe umerii săi şi că, atunci când e vorba de solidaritate, nu avem cu toţii nici aceeaşi responsabilitate, nici aceeaşi povară de dus în spate. Ne leagă doar faptul că vieţuim împreună pe acelaşi picior de plai, doar că unii pe picior mult mai mare decât ceilalţi, cei mulţi.
Speranţa naţiunii a ajuns să stea în coasa şi lopata mânuite de Emil Boc, reînviind lumea lui Goga şi simbolurile hei-rupiste, de felul lui Lazăr de la Rusca. Nici n-ai zice, după tot ce vezi la televizor sau din ce spune feciorul de mocan aflat în fruntea Executivului, că am ajuns în al XXI-lea secol. Ne îndreptăm, ni se arată în deplin spirit muncitoresc, spre un viitor al tinichigiilor, cel mai potrivit tâmpiţilor absolvenţi de şcoală românească. Cad munţi de fier şi răsună valea de chemările la întrecere socialistă, fără vacanţă, de pe centură politicii româneşti, spre care am fost conduşi în ultimul cincinal.
Să vină brigadierii, se formează iar detaşamentele de muncă patriotică! Omul nou, perfect ilustrat de Emil Boc, a lansat chemarea: „Avem nevoie să se mişte lopata în ţara asta”. Preşedintele Băsescu, aflat la o petrecere prin Sibiu, n-a auzit, se pare, îndemnul, pe când refuza să bea cu localnicii, în văzul presei, pe motiv că asta ar afecta imaginea PD-L(!). Dar după aia… Mâna pe sapă, nu pe pahar, tovarăşe!
Horaţiu Vlăsceanu
