Simpatia poate fi definită ca o afinitate care există între două fiinţe, sau – altfel spus – ca o conexiune stabilită între acele lucruri între care există o anumită stare de rezonanţă sau legătură subtilă.
Conform filosofiilor antice şi medievale, lucrurile şi fiinţele se influenţează reciproc neîncetat şi totodată ele influenţează, de asemenea, în permanenţă, întregul sau cu alte cuvinte TOTUL din care fac parte. Această inter-influenţă continuă se produce datorită energiilor subtile care acţionează prin intermediul legii rezonanţei. În viziunea iezuitului şi iniţiatului kabbalist Athanasius Kircher (sec. al XVII-lea), atracţia sau respingerea, care în general se observă cu uşurinţă între multele lucruri, depinde de marea Forţă tainică a magnetismului, care clipă de clipă penetrează întregul Univers. Prin urmare, simpatia pare a fi cauza atracţiei universale, datorită căreia corpurile cereşti au tendinţa să graviteze unul în jurul celuilalt şi, în felul acesta, datorită căreia stelele iradiază energia lor preponderentă şi specifică asupra Pământului. (A.M.)
