Nu există zi lăsată de bunul Dumnezeu în care nu se vorbească, aici, la noi, despre hoţie, despre lipsa moralităţii minime, despre mârlănie, despre corupţie. Fie că eşti în concediu şi vrei să mai uiţi de relele zilnice, fie că încropeşti o discuţie cu prietenii, fie că deschizi televizorul, radioul sau un ziar – oricare! – tot despre asta auzi ori citeşti. Ruşinea în care suntem obligaţi să trăim se datorează, în chip esenţial, modului în care se face politică în România şi modeleleor pe care populaţia le-a preluat, fetişizându-le.
Cazul Monicăi Iacob Ridzi este nu doar cel mai recent, dar şi cel mai edificator în privinţa conştientizării mocirlei în care ne afundăm fără oprire. Această femeie tânără a fost considerată de partidul din care face parte o speranţă a politicii noastre, parte a „noului val” minit să ne scape de talibanii şi de baronii locali care ne îngreţoşaseră timp îndelungat. Tânăra a făcut nişte şcoli, a luat nişte diplome, de (prea) mare diversitate, într-un timp suspect de scurt. Între timp, a făcut ceva negoţ, s-a măritat şi şi-a început ascensiunea. Dar şi constituirea unui anumit sistem de relaţii.
S-a apropiat de Elena Băsescu, la vremea când aceasta avea mare nevoie de sprijin, a chemat-o la Bruxelles, ca stagiară, constituind, în acelaşi timp – alături de Elena Udrea, Roberta Anastase, Sulfina Barbu, Brânduşa Novac şi alte femei democrat-liberale aflate constant în admiraţia preşedintelui Traian Băsescu şi, în consecinţă, sprijinite făţiş de acesta –, un veribail scut în jurul Ebei, graţie căruia aceasta a şi ajuns europarlamentară. Pentru a-şi îndeplini obiectivul – aceea de a se număra printre ocrotitele şefului statului – Monica Iacob Ridzi a făcut ceva exces de zel, în direcţia adunării unui oarece capital de simpatie (şi nu numai) pe care să-l reverse asupra favoritei sale. Sub acest semn s-au desfăşurat manifestările din ziua de 2 Mai, dar şi cele de la Petroşani. Au fost mituite, evident, ilegal, cu bani publici, cinci televiziuni care şi-au făcut treaba, oferind publicitate mascată pentru ministru şi pupila sa.
Scopul a fost atins. Dar, atunci când au apărut primele întrebări legate de modul în care au fost cheltuite câteva sute de mii de euro, în plină criză şi perioadă de austeritate, tânăra politiciană s-a obrăznicit brusc, arătându-şi adevărata faţă. Ce vă interesează? Şi, mai mult, ce mă interesează? Mi-am îndelinit misiunea (fără a spune care a fost ea în realitate)!
Au prins a fi scoase la iveală acte – dovezi clare ale neregulilor comise şi ale minciunilor sfruntate rostite în faţa camerelor de luat vederi. E clar pentru oricine că banii s-au dus în cu totul altă direcţie decât cea indicată de tâfnosul mnistru. E clar pentru oricine, zic, dar nu şi pentru ferventul luptător anticopuţie, care este Traian Băsescu, pentru purtătorul său de cuvânt, Emil Boc, şi pentru noua generaţie de politicieni din PD-L, cu deosebire – partea feminină. Aşa a început circul. Preşedintele ţării se face să plouă, premierul, după ştiut-i obicei, papagaliseşte aceleaşi fraze fără conţinut, în vreme ce activistele de frunte ale partidului aflat la guvernare, care dă şi primul ministru, au ajuns la vama ultimă a ridicolului, conferind şmecheriilor tinerei Ridzi conotaţii biblice!
Se vorbeşte, într-una, despre prezumţia de nevinovăţie. Perfect valabilă şi în cazul lui Adrian Năstase, care nu a fost condamnat de nicio instanţă, dar e numit de cei enumeraţi mai sus primul corunpt al ţării. De ce el – da, şi Ridzi – nu? Matrapazlâcurile actualului mnistru sunt deja dovedite, cu acte în regulă. Lipsesc doar şi încadrarea juridică a faptelor săvârşite şi sentinţa judecătorească. Dar, moralmente, Monica Iacob Ridzi este un demnitar care, limpede ca lumina zilei, a deturnat fonduri ale statului într-o direcţie încă neprecizată. Aşa cum a făcut-o şi o fac în continuare mulţi demnitari ai statului român, fapt semnalat, cu osârdie şi precizări edificatoare, de presa ultimilor ani, nebăgată în seamnă de poliţiştii sau de procurorii aflaţi, cu diferite ocazii, în centrul laudelor fără temei ale preşedintelui ţării.
E o ruşine imensă tot ce se întâmplă. E normal ca nişte indivizi de nivelul intelectual şi etic al unor Boureanu, Anastase, Udrea şi compania să se preteze la o astfel de mizerie; doar pentru asta au primit poziţiile pe care le ocupă – ca să înghită pe nemestecate (şi nu doar la micul dejun) broaşte râioase (şi nu numai). Dar noi, ceilalţi, de ce să înghiţim atâta mizerie şi să constatăm, fără puterea de-a acţiona în vreun fel, că înşelătoria, raptul şi minciuna ne invadează viaţa? Probabil pentru a fi determinaţi să votam, în cunoştinţă de cauză, la viitoarele alegeri. Altă explicaţie mi-e greu să găsesc.
Hanibal Giurgescu
