Acum două zile delfinul Mark, de la Delfinariul din Constanţa, care a încântat mii de turişti în decurs de 23 de ani, a murit după o hemoragie pulmonară. Delfinul a murit ca un erou.
După ce a terminat spectacolul, deşi se simţea rău, s-a retras pe platforma de la marginea bazinului şi şi-a dat ultima suflare. Angajaţii de la Delfinariu sunt foarte supăraţi pentru că s-au ataşat foarte mult de el şi au promis că îi vor face o statuie ce va fi amplasată la intrare lângă ceilalţi trei delfini. Până va fi adus un alt delfin din China spectacolele s-au suspendat. Pentru acest lucru primarul Mazăre este foarte indignat. Este adevărat, este o situaţie stupidă şi anormală ca cei de la Delfinariu să fie nevoiţi să cumpere delfini din China şi să facă spectacole cu un delfin bătrân, care, Dumnezeu să-l ierte, a şi murit, şi să poată să le facă numai în interior din cauză că are pielea fotosensibilă. Nu mi se pare normal ca, atâta timp cât există atâţia delfini în Marea Neagră, să nu pot să iau unul sau doi să-i duc în Delfinariu, să facă spectacol pentru copiii noştri. Sigur, că este interzis să-i prinzi, să-i exploatezi comercial, dar să iei un delfin ca să-l pui în Delfinariu mi se pare o aberaţie să nu poţi să faci", a spus edilul. Delfinul era şi foarte bătrân şi bolnav de mai multţi ani şi de când a rămas singur era şi foarte obosit şi solicitat. (C.O)