Comentariul GENEZEI din VECHIUL TESTAMENT evidenţiază rolul pe care l-a avut încă de la începuturi îndoiala demoniacă în procesul de cădere a omului(Adam) din starea paradisiacă (edenică) în care s-a aflat împreună cu femeia sa (Eva).
Dacă privim şi apoi analizăm cu multă atenţie acest pasaj din GENEZĂ descoperim că „moartea” la care se referea porunca Domnului Dumnezeu era în realitate o moarte, care se referea la anularea condiţiei paradisiace (edenice), ce s-a produs la scurt timp după ce omul (Adam) şi femeia (Eva) sa au nesocotit şi chiar au încălcat porunca divină şi la sugestia Şarpelui cel Viclean (Satana) s-au îndoit de Adevărul Divin care era în mod implicit inclus în acea poruncă dumnezeiască (SĂ NU MÂNCAŢI DIN ACEST POM ŞI NICI SĂ NU VĂ ATINGEŢI DE EL, CĂCI DE VEŢI FACE ACEASTA VEŢI MURI). Ceea ce a urmat la scurt timp după încălcarea acelei porunci divine – mai întâi de către Eva şi apoi de către Adam – arată că Adevărul cel tainic al poruncii divine s-a adeverit întru totul. Atât Adam, cât şi Eva, au „murit” la scurt timp după aceea faţă de posibilitatea de a exista mai departe (ca şi până atunci) în starea paradisiacă (edenică).
Privind cu atenţie ceea ce a urmat după aceea, descoperim că Şarpele cel Viclean (Satana) i-a păcălit mai întâi pe Eva şi apoi pe Adam, atunci când le-a inoculat o primă îndoială demoniacă ce a fost urmată la scurt timp după aceea de o „moarte” evidentă faţă de starea paradisiacă (edenică) ce a apărut de îndată ce ei s-au înfruptat din roadele pomului oprit. Datorită acestei îndoieli demoniace, care la origini le-a fost inoculată de Şarpele cel Viclean (Satana), atât Adam, cât şi Eva au „murit” la scurt timp după aceea faţă de posibilitatea de a mai trăi în condiţia paradisiacă, aşa cum Dumnezeu le spusese încă de la început, atunci când le-a făcut cunoscută acea poruncă teribilă a Sa. În felul acesta, atât Eva, cât şi Adam, au descoperit că de îndată ce au încălcat acea poruncă divină s-a produs totuşi pentru ei o cumplită „moarte” ce a implicat anularea condiţiei paradisiace (edenice).
Consecinţa inevitabilă a încălcării acelei porunci divine care a fost posibilă la origini prin intermediul primei îndoieli demoniace ce le-a fost inoculată de Şarpele cel Viclean (Satana) a fost căderea lor pe pământul cel blestemat, pe care l-au meritat prin păcatul pe care l-au săvârşit. Toate acestea au urmat la scurt timp după ce s-a produs „moartea” faţă de condiţia paradisiacă (edenică), ce le fusese prevestită încă de la început de Domnul Dumnezeu.
Dacă analizăm cu atenţie ceea ce a urmat după aceea, atât pentru Eva, cât şi pentru Adam, descoperim că atunci cândva la origini Şarpele cel Viclean (Satana) i-a păcălit totuşi, atât pe Eva, cât şi pe Adam, pentru că în realitate după ce au încălcat acea poruncă amândoi au „murit” faţă de condiţia paradisiacă (edenică) şi au fost trimişi undeva jos, într-un loc pe care-l meritau, pe un pământ blestemat în care vrând-nevrând apoi să trăiască datorită fructului oprit pe care l-au mâncat într-un moment de rătăcire care a urmat la scurt timp după ce s-au lăsat înşelaţi de îndoiala demoniacă pe care le-a inoculat-o Şarpele cel Viclean (Satana). În final, ei au suportat consecinţa faptelor lor şi astfel până la urmă s-a adeverit prin ceea ce a urmat pentru ei după aceea că în realitate Şarpele cel Viclean (Satana) i-a păcălit la origini şi a făcut până la urmă să „moară” faţă de condiţia paradisiacă (edenică) în care se aflau.
Şarpele cel Viclean (Satana) a speculat am putea spune ignoranţa şi credulitatea Evei şi a lui Adam, iar în felul acesta a fost posibil să le inoculeze celor doi prima îndoială demoniacă, ale cărei consecinţe le cunoaştem. Datorită acestei prime îndoieli demoniace pe care Şarpele cel Viclean (Satana) a inoculat-o mai întâi Evei şi prin intermediul ei lui Adam, s-a adeverit la scurt timp după aceea că totuşi porunca divină era reală, deoarece în final Adam şi Eva au „murit” totuşi faţă de condiţia paradisiacă (edenică) şi au fost constrânşi în felul acesta să decadă drept consecinţă a faptei lor rele pe pământul blestemat care corespundea locului pe care ei îl meritau după ce au încălcat acea poruncă divină. (A.M.)
