O bună parte a intelectualităţii noastre, admiratoare necondiţionată a realizărilor politice ale preşedintelui Traian Băsescu, este frecvent acuzată în presă de felurite păcate, contestându-i-se, adesea, merite culturale de necontestat. Este o eroare comisă din dorinţa unei negări totale a calităţilor celor incriminaţi, ceea ce scade credibilitatea demontraţiilor care s-au tot făcut.
Nu poţi să vorbeşti despre Gabriel Liiceanu, de pildă, ca despre o non-valoare sau doar ca despre un profitor de rând, care a clădit o editură Humanitas profitabilă beneficiind, prin rapt, de logistica fostei Eduturi Politice şi câte alte răutăţi. Nu poţi să conteşti remarcabilul talent de gazatar al lui Sever Voinescu sau Traian Ungureanu, nici erudiţia lui Horia Patapievici, nici cunoştinţele de politologie ale lui Cristian Preda, nici harul scriitoricesc al lui Mircea Cărtărescu, nici travaliul filologic al lui Mircea Mihăieş. Dar se poate vorbi, cu dreptate despre cu totul altceva, despre statura morală din momentul de faţă a acestor intelectuali, lipsiţi, spre neşansa lor, dar şi a noastră, de coloana vertebrală fără de care inteligenţa şi cultura pot deveni lesne nocive.
Dar, abordând acest subiect, nu pot să nu mă gândesc la o ştire apărută zilele trecute în mass-media, din care am putut afla că promovabilitatea candidaţilor la proba de limbă şi literatură română a sărit de 99 la sută (procent pe care l-ar invidia orice fost ministru al Învăţământului din vremea lui Ceauşescu), iar numărul notelor mari şi chiar maxime este de-a dreptul impresionant. Iar asta în condiţiile în care se ştie foarte bine cum se exprimă în româneşte liceenii noştri. Aici este de discutat despre statura morală a celor care i-au examinat şi notat.
Înclin să cred că, jigniţi de tratamentul la care au fost supuşi de către actualul Guvern, care a alocat doar doi lei (şi aceia impozitgaţi) pentru fiecare elev audiat şi evaluat, profesorii au răpspuns cu aceeaşi monedă, aruncând în derizoriu un moment aparte din viaţa oricărui elev. Au lucrat, adică, chiar de doi lei, falsificând, în cunoştinţă de cauză, o realitate, altminteri, culmplită. Elevii, pe de altă parte, s-au bucurat, cu siguranţă, ca părtaşi la această farsă. Nici părinţii n-au protestat în vreun fel. Un fel de cârdăşie generală a făcut ca rezultatele acestui examen să devină cu totul nerelevante, ba chiar mincinoase. Cine sunt adevăraţii vinovaţi, cine sunt câştigătorii şi cine perdanţii acestui joc murdar de-a şcoala ne-o va spune viitorul deşi noi ştim, cu toţii, de pe acum, şi participăm, tăcând – chiar dacă scârbiţi – la această coterie jenantă, pusă la cale pe seama unei întregi generaţii de adolescenţi.
Revenind la intelectualii acuzaţi de pactizare interesată cu Puterea – pentru care nu avem decât minime dovezi, mai curând sugestii, ca şi în cazul recentului bacalaureat -, şi ei au dat, la rându-le, un important examen în chiar aceste zile.citaţi să-şi spună părerea în legătură cu jaful, încununat de obrăzniciei, făcut de Monica Ridzi la Ministerul Tineretului şi Sportului, niciunul dintre cei enumeraţi mai sus n-a rostit nici măcar un singur cuvând. Au tăcut aşa cum a tăcut şi Traian Băsescu, acela care – acompaniat de o parte a tăcuţilor intelectuali de azi – acuza cu o nedisimulată mânie achiziţionarea de către precedentul Guvern a unor Loganuri, zice-se, prea scumpe, deşi ele erau şi echipate. Or, din toată afacerea Monicăi Ridzi cu două firme dintr-un acelaşi apartament, nci măcar o bicicletă nu s-a cumpărat. Iar toţi justiţiarii de ieri, în frunte cu şeful statului, au băgat capetele în nisip, după o tactică prea bine cunoscută şi exersată la noi.
Sigur că pot fi inventate tot soiul de explicaţii, de la lipsa de timp şi/sau de procupare pentru subiect până la premisa de nevinovăţie, care există şi la Adrian Năstase, şi la Paul Păcuraru. Atâta doar, că, brusc, toţi care atacau furibund corupţia din România, fără a se sinchisi de probe, au intrat acum în silentio stampa. Asta spune mai multe despre ei şi decât sumele mari luate de pe la Institutul Cultural Român sau decât demnităţile dobândite în anumite condiţii. Culmea, a tăcut chiar şi Monica Macovei! Ceea ce spune, de-acum, totul.
Horaţiu Vlăsceanu
