Salariile din sănătate vor fi majorate cu 35%

HOTĂRÂRE. Personalul din sistemul sanitar românesc vor primio majorare salarială mult mai mică faţă de cea preconizată. După modificările proiectului legii unice, salariile cadrelor medicale ar putea creşte cu numai 35 la sută, faţă de 75 la sută cât era stabilit.

Potrivit ultimei forme stabilite de Guvern cu sindicatele, majorarea de 70 la sută putea fi atinsă doar de un manager de spital cu peste 400 de paturi, respectiv 5.400 de lei. Personalul din sistemul sanitar se încadrează, potrivit proiectului legii unice modificat între coeficientul 1,35 pentru o infirmieră debutantă şi 9 pentru un manager de spital cu peste 400 de paturi, astfel că salariile în sistem ar fi putut fi cuprinse între 810 şi 5.400 de lei, în timp ce în vechiul proiect, salariile erau cuprinse între coeficientul 2 şi 11,5, respectiv între 1.200 şi 6.900 de lei. (G.R.)