Pe un ton grav, de ins profund marcat de problemele pe care le are de rezolvat naţiunea, preşedintele ţării a anunţat, de faţă de membrii Guvernului, în direct, că România a intrat în (silabisit!) recesiune. Prin satele pe unde am colindat în ultima săptămână, m-am convins că nimeni n-a înţeles ce a vrut să spună Traian Băsescu.
Celor care n-au înţeles termenul le-a fost mai simplu – aşa ceva nu există, vorba lui Preda. Cei care l-au priceput, au dat din umeri înainte să înceapă să râdă. Ce recesiune?, se întrebau ei amuzaţi. Asta ar însemna ca şeful statului să decidă a-şi reduce salariul, deopotrivă cui miniştrii şi cu parlamentarii, aşa cum s-a întâmplat prin alte ţări. Or, la noi schema Senatului se măreşte, premierul face economii importante, miniştrii împart cu dărnicie mii de euro presei pentru a-şi promova imaginea – de unde şi până unde recesiune?
E vesel în România Guvernului Boc! Nu vreau să mai aduc aminte de tupeul unei Monica Iacob-Ridzi, cuplată cu tăcerea – evident, jenată şi jenantă – a lui Traian Băsescu. Mentorul fiicei sale şi susţinătorul aceleiaşi a cam furat din banii publici. Încăpăţânată, doamna cu pricina neagă tot. Aşa face, cu inconştienţă, şi şeful ei de partid. Întregul PD-L pare să alcătuiească o cloacă spoliatoare. În frunte cu numita Ridzi, cu Elena Udrea, cu Elena Băsescu. Toate – femei legate în fel şi chip de imaginea lui Traian Băsescu. Lor li se mai daugă şi Roberta Anastase, un monument de incompetenţă. Asta este noua clasă politică promovată şi propusă spre validare publică de către democrat-liberali. O clasă de repetente fardate, cu gură mare şi minte mică.
Băsescu se preface că nu ştie nimic. Nici nu mai respiră măcar. Nu mai apare pe la şedinţele de Guvern. Ameninţă doar că-i va suspenda pe miniştrii penali. Dar asta înseamnă să rămână fără Executiv. Vesela recesiune e punctată de mereu alte informaţii privind jaful la care este supusă ţara, de la toanele megalomane ale femeii fatale din Pleşcoi la telegondola de care avea nevoie Parângul.
Îmi amintesc de nenumăratele acuze pe care Traian Băsescu i le aducea, în urmă cu cinci ani, în campanie electorală, lui Culiţă Tărâţă. A uitat totul. Acum este garantul acelauiaşi „cinstit” om de faceri. Cât priveşte pensiile „nesinţite”, de curând Dsan Voinea, papagalul vopsit al procesului din decembrie 1989, cel care a instrzmenttat, vreme de oduă decenii, două dosare pe care le-a lăsat, apoi, baltă, a ieşit la pensie cu 185 de milioane de lei lunar. Emil Boc n-a crâcnit. Curată recesiune!
Imaginea României este, iar, terfelită în fel şi chip de presa internaţională, aproape ca pe vremea mineriadelor. Subiectul predilect este Elena Băsescu. Tatăl face ciocul mic. El e mare şi tare doar când se răsteşte zâmbind la Ecaterina Andronescu.
Circul naţional e de privit, în aceste moante, în toată splendoarea sa. Berceanu e tâmpit, Boc e tâşti-bâşti, Videanu e hoţ, Blaga e beţiv. Cei incriminaţi nu se supără. Cei care îi împroaşcă, veseli, cu noroi, rămân la guvernare. Pentru binele naţiei – susţin ei, absolut ridicoli.
Iar Traian Băsescu tace. Se preface a nu-l interesa ce se întâmplă, deşi despre el e vorba, în primul rînd. El este păpuşarul care o învârteşte pe degete pe Ridzi, pe care o va sacrifica fără scrupule, el a inventat-o (n-am găsit alt termne) pe Udrea, el este tatăl mult mediatizatei sale fiice devenite, spre ruşinea noastră – mai mult decât a ei – europarlamentar. Dar îi vom auzi, cât de curând, râsul zgomotos. Îl va demite şi pe Nemirschi, omul de paie al lui Mazăre. Iar vom asista la lungi negocieri fără obiect. Căci plecarea lui Ridzi nu-i un capăt de ţară. Numirea ei a fost. Cu toată sforăraia din spate-i.
Traversăm, ni se tot spune, o recesiune. Adică mai înghiţim o găluşcă. Dar parlamentarii cheltuie-n draci. Afacerile care trebuie să se deruleze – se derulează. Doar omul de rând se simte ameninţat. Şi chiar este, de câte ori apare pe la televizor câte un ministru. În rest e veselie. Care va mai dura câteva luni. Atât.
Hanibal Giurgescu
