La o licitaţie caritabilă, agenda donată de Mihaela Rădulescu nu s-a vândut

Cel mai bine vândut obiect al licitaţiei au fost mănuşile lui David Coulthard, adjudecate de către Rocsana Marcu, pentru 4.300 RON.

Roberta Anastase s-a despărţit de stiloul Montblanc primit de la tatăl ei, pentru Inimile Copiilor, în cadrul “Licitaţiei caritabile pentru copii, ediţia 2009”, organizată de salt&pepper catering şi Corte del Fiesta, marţi seară, în cadrul unui eveniment amplu la Snagov. Acesta este stiloul cu care a semnat, ca preşedinte, prima lege la Camera Deputaţilor şi care a fost adjudecat de către Liliana Ţuroiu-Udrea, pentru suma de 2.000 RON. În schimb, Roberta Anastase a obţinut o păpuşă din porţelan din colecţia Romaniţei Iovan, cu 1.000 RON.

Răduleasca a rămas cu buza umflată

“Licitaţia caritabilă pentru copii, ediţia 2009”, a încheiat seara cu aproape 40.000 RON mai mult pentru contul Asociaţiei Inima Copiilor. Suma s-a adăugat celorlalte donaţii care sprijină deschiderea primei secţii de cardiochirurgie dedicată exclusiv copiilor din Bucureşti, la Spitalul “Marie Curie”. Un element surpriză din partea organizatorilor a fost cartea lui Ethan Hawke, ”Ash Wednesday”, donată voluntar de Cristina Bazavan, cu autograful autorului şi adjudecată de Daniela Bănuţ pentru 700 RON. Surprize au fost şi din partea donatorilor. De pildă, Mihaela Rădulescu, deşi nu a putut fi prezentă, a trimis voluntar o agendă Hermes, pentru a servi ca Agendă de fapte bune. Modelul pe care l-a achiziţionat pentru licitaţie este unul preferat de vedeta tv. Cu toate acestea, agenda nu şi-a găsit o persoană care să liciteze pentru ea. Toate obiectele neadjudecate se vor muta de mâine seară pe site-ul okazii.ro, pentru a continua licitaţia respectivă.

Mănuşile lui Coulthard, disputate de Andreea Antonescu şi Rocsana Marcu

Andreea Antonescu şi Rocsana Marcu şi-au disputat îndelung mănuşile lui Coulthard, dar, într-un final, Rocsana a ridicat miza la 4.300 RON, sumă de la care Andreea a încetat să liciteze. Rocsana a mai licitat şi împotriva Mihaelei Rădulescu pentru “Jurnal 2003-2009”, cartea Oanei Pellea, cu autograful autoarei, dar s-a oprit la 2.100 RON în favoarea Mihaelei, care a supralicitat, adăugând 400 RON şi obţinând-o astfel. Un alt licitator important a fost Liliana Ţuroiu-Udrea, care a fost şi cel mai generos licitator, ajungând la un total de 5.500 RON, plătind pentru stiloul Robertei Anastase 2.000 RON şi 3.500 RON pentru trei inimioare înrămate. Inimioarele au fost donate de către copiii Asociaţiei P.A.V.E.L. (Primind Ajutor Viaţa Este Luminoasă), prin Asociaţia Inima Copiilor. Alţi licitatori activi au mai fost: Mihai Georgescu, Andreea Antonescu, Florentina Opriş şi Adina Postelnicu(ex-Heaven) care a obţinut pentru 850 RON cartea lui Grigore Cartianu, “Hagi”, cu autograful autorului şi al lui Gheorghe Hagi, cât şi o inimioară înrămată. Cele 15 inimioare înrămate au fost adjudecate chiar de la început şi putem spune că au avut cel mai mare succes ca timp de licitare! (M.M.)