Marcel Pavel a reluat colaborarea cu Ovidiu Komornyk

Interpretul Marcel Pavel şi-a lansat vineri, în prezenţa unui public numeros, un album Best Of la Esplanada Cora Pantelimon. Cu acest prilej, artistul a reluat o colaborare mai veche, aceea cu Ovidiu Komornyk. La eveniment, o mulţime de spectatori au cântat cu Marcel Pavel Frumoasa mea, care a împlinit 10 ai de viaţă. De Crăciun, artistul a filmat în ediţia specială a emisiunii “O dată-n viaţă” a Iulianei Tudor, în care interpretează muzică populară moldovenească. De sărbători, interpretul va presta la Teatrul Liric din Craiova, în cadrul unui spectacol organizat de primarul Aurel Solomon. (V.N.)