În Constanţa, cei ce deţin funcţii de conducere trec dintr-un partid într-altul fără nicio problemă. Aşa s-a întâmplat şi cu inspectoarea de la preşcolari, Liana Manzu.
Ca şi cadru didactic, ar trebui să dea exemple pozitive copiilor, nu negative. Din surse demne de încredere, am aflat că doamna Liana este momentan şi în PSD, şi în PNL. A fost văzută atunci când şi-a luat carnetul de la PSD şi a doua zi a mers la PDL pentru că reprezenta partidul la alegerile europarlamentare. Este binecunoscută ca traseistă politic de mulţi ani. Când a intrat în PNL, folosea copiii din Grădiniţa 47 la mitinguri electorale, unde îi obliga să meargă.
Şi cum asta nu era de ajuns, inspectoarea este pentru violenţa în grădiniţe, dacă luăm în calcul reclamaţiile pe care le-au făcut atât părinţii, cât şi copiii surorii ei, Adriana Vârban, educatoare suplinitoare la Grădiniţa 47 din Constanţa. Are reclamaţii că bate copiii şi ţipă la ei, dar aceste reclamaţii au ajuns la sora ei care nu a luat nicio măsură. Cadrele didactice din această grădiniţă sunt foarte supărate şi speriate de ea, de aceea au apelat la presa centrală, pentru a sesiza aceste nereguli. Ne-au mai spus că Liana şi sora ei, Adriana, vând cărţi de specialitate colegelor şi împart comisioanele. Aşa merg lucrurile într-un oraş aflat în Uniunea Europeană. Oare Mazăre ştie ce oameni are în partid? (C.O.)