GORJ. Cinci case din comuna gorjeană Drăgoteşti sunt la un pas să fie înghiţite de pământ. O alunecare de teren mai veche s-a reactivat, iar mii de metri cubi de pământ s-au revărsat deja în gospodăriile oamenilor.
Localnicii dau vina pe activitatea minieră din zonă şi haldarea haotică a sterilului. Aceeaşi este şi opinia vice-primarului din Drăgoteşti, Vasile Păsărescu, care acuză tergiversarea şi promisiunile neonorate ale întreprin derilor miniere din zonă. „De ani de zile se tot vorbeşte despre închiderea minelor, dar totul este în fază de poiecte. Proiecte prin care, spun dumnealor, zona se va stabili. Dar când se vor aplica aceste proiecte?! Când o să ajungem sub pământ?!”, întreabă, retoric şi nemulţumit, primarul Păsărescu. Localnii se tem că din cauza ploilor din ultima perioadă, valul de pământ va înainta mai rapid. Curţile şi grădinile sunt deja distruse, iar acum în pericol sunt anexele gospodăreşti. (G.R.)