Deşi moartea sa prematură a pus capăt unei evoluţii de excepţie, stingându-se din viaţă la vârsta de doar 37 de ani, asta n-a anulat în niciun fel titulatura de pictor şi arhitect de seamă al Renaşterii italiene.
S-a născut în primăvara anului 1483, într-o familie de artişti, tatăl său, Giovanni di Santi di Pietro, fiind pictor de curte al principilor de Montefeltro, din Urbio, oraşul natal al lui Rafael. Dar, din păcate, la vârsta de 11 ani, Rafael rămâne orfan. După anii de ucenicie petrecuţi alături de tatăl său şi după dispariţia acestuia, îşi transferă activitatea artistică în atelierul lui Perugio, ajutându-şi maestrul în realizarea multor comenzi. Prima pictură a lui Rafael este „Logodna Fecioarei Maria”, realizată sub puternica influenţă a lui Perugio. La vârsta de numai 17 ani, numele lui Rafael este menţionat drept „magistru”, desemnând astfel măsura talentului său. În studiul său asupra artelor picturale, Rafael îşi îndreaptă o atenţie specială spre cuceririle lui Massacio, Leonardo da Vinci, Michelangelo.
La scurt timp după acesta, pictează cele două tablouri, „Sfântul Mihail şi satana” şi „Sfântul Gheorghe şi balaurul”, demonstrându-se astfel cât de mult a evoluat Rafael într-un scurt răstimp. Ambiţia în demersul perfecţionării sale devenea din ce în ce mai mare. Părăseşte astfel Florenţa, unde se exercită pentru o perioadă, şi pleacă cu arhitectul Bramante, pentru a începe lucrările de construcţie a Bazilicii Sfântul Petru din Roma. În anul 1509 se apucă de lucru fără întârziere, luând parte la decorarea „stanze"-lor , camerele apartamentului papal din Vatican. Aici ia naştere una dintre cele mai importante creaţii ale sale, „Şcoala ateniană”. La cererea personală a papei, frescele din Stanza della Segnatura abordează temele: Adevărul, Bunătatea şi Frumuseţea. Stilul fin şi generos al lui Rafael l-a încântat în aşa măsură pe papă încât a dat ordin să fie acoperite cu vopsea picturile altor maeştri, pentru ca gloria realizării frescelor din acele încăperi să-i revină exclusiv lui Rafael.
Execuţia acestor lucrări durează până în anul 1517. În felul acesta, creşte rapid renumele lui Rafael. Entuziasmat de talentul marelui artist, papa îl sfătuieşte să glorifice epoca antichităţii romane, anume în Roma, oraşul celor mai strălucitoare monumete din acea epocă de glorie, îndemnându-l să execute desene pe această tematică. Dar, din păcate, acest proiect nu a mai fost dus la capăt, pentru că Rafael moare subit în anul 1520, la numai 37 de ani. Este bine de adăugat faptul că în opera lui Rafael un loc aparte l-a avut frumuseţea feminină. Seria madonelor sunt elocvente în acest sens: „Fecioara Maria”, „Madona cu sticlete ”,
„Madonna dell-Impannata”, „Madonna di Foligno”, „Madona Sixtină”, „Madonna della Sedia” etc. Îţi vine să faci această sublimă remarcă, nu există un pictor care s-ar putea întrece cu Rafael în surprinderea frumuseţii umane, fiindcă Rafael reuşea să surprindă cu inima. Se spune că în spatele abordărilor sale picturale, pe tema frumuseţii feminine, au stat aventurile artistului. Un exemplu în acest sens îl constituie lucrarea „Fornarina” („Brutăriţa”), fiind realizat după modelul iubitei sale din Roma şi despre care unii susţin că ar fi murit chiar în braţele ei. Un alt tip de frumuseţe feminină pe care l-a abordat Rafael a fost şi cel din mitologia greacă-romană. Reuşeşeşte astfel să realizeze „Triumful Galateei” la comanda bancherului Agostini Chici. Galateea este curtată de uriaşul ciclop Polyphemos, care încearcă să o seducă. Ea îl respinge deoarece este îndrăgostită de frumosul păstor Akis.
Când însă află că Polyphemos este fiul zeului Poseidon, Galateea, de teamă, încearcă să-şi ascundă dispreţul sub vălul bunăvoinţei. Scena se desfăşoară pe mare. Carul-scoică tras de delfini este înconjurat de tritoni şi nereide. În car, în poziţie triumfală, stă Galateea. Cu măiestria sa, Rafael ştie să releve din scena prezentată întreaga expresie conţinută în ea. Rafael a lăsat în urma sa o operă impresionantă. Încă în timpul vieţii a fost considerat unul dintre cei mai mari artişti ai epocii. Deşi a avut o viaţă scurtă, a crescut numeroşi discipoli, printre care talentatul Giovani da Udine. Ingres i-a purtat toată viaţa o nemărginită admiraţie, iar Dealacroix a manifestat o atenţie specială asupra efectelor cromatice ale lui Rafael.
Viorica Romaşcu
