Am primit toţi, mai mult sau mai puţin, o idee falsă cu privire la felul în care să ne rugăm şi a rolului rugăciunii în viaţa noastră. Autorităţile bisericeşti au indus opinia că pentru a ne ruga trebuie să luăm o anumită atitudine şi să folosim cuvinte speciale.
Totuşi Iisus a spus clar cum trebuie să ne rugăm, după cum se poate vedea din textele evangheliilor citate mai sus. În acest sens există o povestire încântătoare a lui Lev Tolstoi: „Într-o insulă, trăiau trei călugări bătrâni. Erau atât de simpli încât singura lor rugăciune era: „Noi suntem trei, voi sunteţi trei, aveţi milă de noi!”. Această rugăciune naivă producea numeroase miracole. Episcopul din regiune, auzind de cei trei călugări şi de rugăciunea lor inadmisibilă, se hotărî să se ducă să-i înveţe rugăciunile canonice. Ajungând în insulă, episcopul căută să-i facă să înţeleagă că cererea lor adresată Cerului era lipsită de demnitate şi-i învăţă rugăciunile care se făceau obişnuit în biserici, apoi părăsi insula, îmbarcându-se pe vaporul cu care venise.
Puţin timp după plecarea sa, episcopul observă pe dâra făcută de apă în urma vaporului o lumină strălucitoare, iar când această lumină se apropie, nu mică i-a fost mirarea văzându-i pe cei trei călugări alergând pe valurile apei ca să prindă vaporul. „Am uitat minunatele voastre rugăciuni pe care ni le-aţi dat – strigară ei când s-au apropiat de vapor – de aceea ne-am grăbit să vă ajungem ca să ni le mai spuneţi odată!”. Episcopul, cu un sentiment de teamă şi de respect, le răspunse: „Fraţii mei, puteţi să vă rugaţi şi de aici înainte aşa cum v-aţi rugat în trecut!”. Omenirea a trecut deja de faza copilăriei şi poate suporta o examinare subiectivă a acestui subiect.
Totul are importanţă în univers; apariţia şi dispariţia unei flori sau a celei mai mici insecte produce vibraţii infinite. „Nicio pasăre nu cade fără ştirea Tatălui”, spune Evanghelia. Omul care, de pildă, cere propria sa vindecare sau a altei persoane iubite ignoră consecinţele dorinţei sale: de fapt, omul nu poate cunoaşte niciodată ceea ce cere. Dacă vindecarea pe care o cere este înscrisă în manuscrisul divin, va fi obţinută, nu pentru că a cerut-o, ci pentru că era necesară vieţii; dacă însă moartea este reclamată de viaţă, moartea va fi aceea care va veni. Înseamnă din această cauză că rugăciunea a fost făcută în zadar, că este inutilă? Nicidecum: nimic nu este zadarnic sau inutil. Ea are însă alt scop decât cel pe care-l credem, iar acest scop constă în evoluţia noastră în viitor. Un înţelept spunea că important nu este atingerea scopului, ci străbaterea căii care duce la acel scop.
Oricât de interesată ar fi rugăciunea, ea apropie pentru un moment creatura de Creatorul său şi din acest scurt contact fiinţa devine mai bună şi mai purificată. Comunicarea dintre Creator şi creatură nu este o pură iluzie: ea s-a stabilit odată cu prima noastră respiraţie şi nu a fost niciodată întreruptă. La un moment dat, ea a produs rugăciunea. În general, oamenii nu practică cu adevărat rugăciune. Rugăciunea lor nu este altceva decât un fel de a cerşi ajutor pentru satisfacerea efemerului. Oamenii când se roagă, fac în general legătură cu zeii creaţi de ei, iar nu cu Dumnezeu, cu Marea Forţă. Adevărata rugăciune nu este cerşetorie, ci dragoste, încredere, dăruire; este legătura dintre Tată şi fiu, este conştiinţa comuniunii totale.
De aceea, rugăciunea înseamnă pace interioară, linişte, încredere şi aşteptarea liniştită a răspunsului. Dumnezeu ne vorbeşte prin revelaţii şi prin toate creaturile Sale. Dar pentru ca rugăciunea să aibă efect, este necesar să i se deschidă inima. Rugăciunile pot fi împărţite în trei clase speciale: În prima clasă intră unele rugăciuni având ca obiect bunuri terestre, obţinerea de avantaje fizice ca: îmbrăcăminte, bani, reuşită în afaceri, vindecări etc.; În a doua categorie intră cererile de creştere spirituală, de forţă, de înţelegere, cererile de ajutor intelectual şi moral, ca şi cererile de lumină interioară; În a treia categorie se încadrează rugăciunile care nu cer nimic; ele constau în a medita asupra perfecţiunii divine şi în adorarea Divinităţii, într-o aspiraţie arzătoare de comuniune cu Dumnezeu. (A.M.)
