Misterul cromlehului de la Stonehenge a dat naştere la numeroase legende fără de care povestea sa ar fi poate incompletă. Acestea urmăresc să descopere înţelesurile şi rosturile neştiute ascunse în acest loc.
Legenda spune că Stonehenge, ca şi alte locuri asemănătoare, este o poartă către o lume din care venim, de fapt. Se mai spune că la fiecare 5.000 de ani aceste porţi pot fi deschise, moment care poate fi folosit în mod benefic, dar în acelaşi timp poate prilejui catastrofe imense. Forţele oculte magice au fost de asemenea asociate cu Stonehenge. Unul dintre aceste mituri se referă la povestea unui gigant care a cumpărat pietre uriaşe magice de la o vrăjitoare.
Apoi le-a transportat prin aer până în Câmpia Salisbury, unde a provocat locuitorii satului să numere pietrele într-un fel de ghicitoare. Călugărul satului a spus că pietrele sunt prea multe ca să poată fi numărate (acesta este un alt mit, care spune că este imposibil să numeri toate pietrele din care este alcătuit Stonehenge). Atunci uriaşul s-a supărat şi a aruncat cu una dintre aceste pietre după călugăr, lovindu-l într-un călcâi. Călugărul n-a fost rănit, însă piatra respectivă a rămas de atunci ciobită şi este cunoscută sub numele de Piatra Călcâi. Cel mai popular dintre miturile legate de Stonehenge este din categoria celor care încearcă să explice modul în care pietrele uriaşe au fost transportate. Povestea a fost scrisă în secolul al XII-lea de către Geoffrey of Monmouth.
El spune că pietrele de la Stonehenge sunt de fapt pietre vindecătoare, aduse din Africa în Irlanda de giganţi tocmai pentru aceste calităţi vindecătoare ale lor. De aceea ele au fost numite „Dansul Uriaşilor”. Regele Aurelius Ambrosias (secolul al V-lea) voia să construiască un monument în cinstea celor 3.000 de nobili care au murit în lupta cu saxonii şi au fost înmormântaţi la Salisbury. La sfatul magicianului Merlin, a ales Stonehenge ca monument funerar. Merlin şi Uther Pendragon (tatăl regelui Arthur) au fost trimişi să aducă pietrele din Irlanda, împreună cu 15.000 de cavaleri. Aceştia au eşuat în încercarea de a urni pietrele ajutându-se de frânghii şi bazându-se doar pe forţa braţelor lor. Atunci, Merlin, folosindu-şi capacităţile magice, a dislocat cu uşurinţă pietrele şi le-a dus la locul dedicat lor la Salisbury. Aurelius a murit la scurt timp şi a fost îngropat şi el în interiorul monumentului, în „Inelul Giganţilor de la Stonehenge”. (A.M.)
