Primăria Piteşti a fost executată

O piteşteancă, însoţită de un executor judecătoresc, a intrat, ieri, în Primăria Municipiului Piteşti, încercând, în baza unei hotărâri definitive şi irevocabile emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să recupeze o sumă de aproximativ 300.000 de euro.

Femeia, Lucia Frâncu, susţine că Primăria Piteşti i-a luat în mod abuziv o proprietate şi se judecă cu autorităţile locale de opt ani. Ea spune că are de recuperat aproximativ 300.000 de euro, contravaloarea terenului respectiv. Femeia a povestit că a făcut mai multe notificări în care a solicitat să fie despăgubită, dar nu a primit niciun răspuns.

Lucia Frâncu a mai precizat că a obţinut o hotărâre favorabilă încă din luna ianuarie, că a urmat toate procedurile legale şi a ajuns la executare silită.

Executorul judecătoresc Eugen Fieraru a pus sechestru asigurator pe două autoturisme aparţinând primăriei, o camionetă şi o Skoda Octavia. Executarea silită s-a lăsat cu scandal, pentru că biroul primarului Tudor Pendiuc este încuiat, iar piteşteanca revoltată este hotărâtă să intre înăuntru.
Viceprimarul Cornel Constantin Ionică, împreună cu mai mulţi jurişti de la primărie, a explicat că ce se întâmplă este un abuz, pentru că în biroul primarului sunt mai multe acte importante pentru administraţia publică locală. Executarea a fost sistată pentru moment, în aşteptarea primarului Tudor Pendiuc. (C.R.)