Radarele fixe bagă primăriile în somaţii

Şapte primării din judeţul Timiş au fost somate să rezilieze contractele încheiate pentru amplasarea radarelor fixe.

Primăriile din Jimbolia, Jebel, Dumbrava, Moraviţa, Orţişoara, Făget şi Belinţ au încheiat contracte de asociere în participaţiune, în 2008, cu o societate din Cluj care se obligă să instaleze în aceste localităţi radare fixe. „Am solicitat primarilor să facă un proiect de hotărâre pentru anularea acestor contracte de asociere. Au primit un avertisment verbal, nu au fost sancţionaţi pentru că acele radare  nu au fost montate şi nu au fost aplicate amenzi de pe acele radare”, a declarat, ieri, subprefectul de Timiş, Călin Dobra.

Conform contractelor, primăriile trebuiau să se ocupe de documentaţie, iar banii adunaţi de la şoferii vitezomani urmau să ajungă la bugetul primăriilor (în procent de 60%) şi 40% în contul firmei care le monta. În Timişoara nu există niciun radar fix, chiar dacă a fost testat un astfel de aparat, însă niciunul nu a fost achiziţionat ori instalat. (C.R.)