PROTEST. Crescătorii de taurine şi bovine din toată ţara au organizat un protest de amploare în faţa Palatului Victoriei.
Peste 1.000 de oameni au pichetat, ieri dimineaţa, sediul Guvernului, Palatul Parlamentului şi Ministerul Agriculturii, cerând acordarea mai multor subvenţii, neaplicarea impozitului minim pentru societăţile cu profil agricol şi acordarea de împrumuturi ieftine pentru cei care doresc să investească în agricultură, scrie Realitatea. Mai mult, preşedintele Federaţiei Agrostar avertizează că agricultorii şi crescătorii de animale se confruntă cu probleme grave, iar soluţiile guvernanţilor întârzie nepermis de mult. „Nu putem respecta parametrii de calitate a laptelui din cauza imposibilităţii de accesare a fondurilor europene. Vom adopta un program de relansare a sectorului agricol şi vom organiza acţiuni de protest care va include şi Bruxelles”, a declarat preşedintele Agrostar, Ştefan Niculae. (G.R.)