Scene fierbinți în club „Sensation” din Tulcea

Clubul "Sensation" din Tulcea a fost scena unor adevărate “lupte” corp la corp între reprezentantele „FBI“ şi prizonierii din mulţime.

Clubul Sensation a organizat o seară specială pentru distracţia clienţilor, tematica fiind „FBI vs. Prisoners“. Invitate au fost Vanessa şi Alexandra, două stripteuze din cluburile bucurestene  care au încins atmosfera.

Este supermarfă, da să te uiţi la alţii cum transpiră cu stripteuza pe ei, e mai distractiv să te uiţi, mai bei o bere“ spune Alex, un tulcean venit cu prietenii să admire fetele.

„Singur nu m-a lăsat prietena, a trebuit să fac un compromis, venim la striptease dar o iau şi pe ea, altfel mă dezbrăca ea de păr acasă“, povesteşte Florin Lovin (29 de ani).
Reprezentanţii clubului colaborează cu un impresar din Bucureşti care va invita periodic animatoare din ţară pentru a asigura un show strip-tease incendiar cel puţin o dată pe lună.