Prima şi cea mai importantă problemă pe care trebuie să încercăm a o rezolva noi, românii (cu excepţia politicienilor, care nu rezolvă probleme, ci doar le nasc), este legată de refuzul populaţiei de a mai participa la vot. Experienţa recentului scrutin pentru alegerea europarlamentarilor care ne vor reprezenta în PE este edificatoare, dar şi şocantă. S-a spus că am fi avut de-a face cu un soi de grevă electorală. S-a mai spus că prezenţa redusă la vot este un vot de blam acordat actualei guvernări. Parţial, şi aşa ar putea fi interpretate lucrurile, însă rezultatul la care s-a ajuns este dezastruos.
Voi porni în analiza acestui fenomen de la adevărul de necontestat că un vot de blam este, totuşi, UN VOT. Nu există blam prin absenţă. Altfel, am putea afirma că, atunci când un elev chiuleşte de la şcoală, gestul său este, de fapt, unul de protest, el dând astfel un vot de blam Învăţământului. Ştim cu toţii că adevărul este altul. Greva nu înseamnă să nu te mai duci la locul de muncă, ci să mergi acolo, dar să nu lucrezi, ci să protestezi.
Acest test, al alegerilor europarlamentare, a demonstrat că naţiunea este debusolată, indecisă. N-au ieşit la vot profesorii, atât de umiliţi în ultimele luni. N-au ieşit cei ajunşi în şomaj în pofida tuturor promisiunilor că vor fi păstrate locurile de muncă, ba chiar şi create altele noi. N-au ieşit nici funcţionarii publici, cărora le-au fost grav afectate veniturile. N-au ieşit nici cei înlocuiţi samavolnic din conducerile unor instituţii, pe criterii strict politice. N-au ieşit la vot nici micii întreprinzători, loviţi de impozitul forfetar şi amăgiţi că nu li se va mai impozita profitul reinvestit. N-au ieşit nici oamenii din justiţie, aflaţi în război făţiş cu actualul Executiv, nici cadrele medicale.
Care a fost, până la urmă, mesajul transmis celor care, din decembrie trecut încoace, pun la încercare nervii naţiei, luând decizii aiuritoare, minţind şi îndatorând ţara în chip smintit? Exact acela pe care guvernanţii îl acceptau: PSD şi PDL sunt partidele în care românii au cea mai mare încredere, în care îşi pun speranţele. Asta pentru că, la alegeri, se discută în procente, nu în cifre absolute.
Cei care n-au votat, nu există – aşa cum a spus, rânjind în derâdere, cinic, actualul premier. Cei care au reprezentat „mulţimea mută” n-au lansat astfel niciun fel de semnal. Sunt socotiţi – pe bună dreptate – apatici, dezinteresaţi de treburile ţării şi de propriile rosturi, leneşi, lipsiţi de simţ civic şi de minimă cultură politică. În loc să demonstreze că reprezintă o forţă, amendându-i pe cei care-i aduc, pe zi ce trece, în sapă de lemn, ei i-au lăsat, tocmai pe aceştia, să-şi facă mendrele şi să declare, ritos, că ţara tot pe ei îi doreşte, că tot de ei îşi leagă aşteptările, că tot ei ne reprezintă.
Aceşti inşi, pitiţi în cotloanele lor, poate comode, au – şi vor avea în continuare, dacă se menţin în aceeaşi tăcere vinovată – guvernarea pe care o merită, pe care o acceptă. Dacă până în 1989 a existat scuza că nu exista decât un singur partid şi nu aveai cum vota un altul, scuza nu mai există astăzi. Democraţia, în lispa exerciţiului votării, nu există, nu-şi manifestă efectele terapeutice la nivelul societăţii.
Se mai spune că a existat fraudă electorală. Fără îndoială. Dar asta şi pentru că cetăţenii de bună-credinţă – iată cum ajungem la vorba lui Ion Iliescu – n-au vegheat. Pentru că România devine tot mai evident, pe măsură ce timpul trece, un sat fără câini în care poţi umbla fără ciomag, vorba bătrânilor noştri. Cine sunt cei care au furat voturi, cine sunt aceia care le-au cumpărat?
Din propriile declaraţii, formulate de unii împotriva altora, e clar că e vorba de partidele aflate la guvernare, deci de organizatorii alegerilor. Nu e suficient de grav pentru ca societatea civilă să riposteze în vreun fel? Să ia o anumită atitudine? Dar nu aşa cum ne-am obişnuit, post festum, ci chiar în momentele procesului elctoral.
Ne arătăm a fi uneori, din păcate tocmai în clipele-cheie ale existenţei noastre de animale sociale, de-o condamnabilă laşitate, lipsiţi de reacţie şi de responsabilitate. Aşa se face că o parte dintre cei pe care i-am trimis să ne reprezinte în Europa sunt, deja, de râsul aceleiaşi Europe. Şi, prin ei, noi toţi.
Hanibal Giurgescu
