Curele cu prietenele noastre, fructele sezoniere

Cu toate vrem să arătăm bine la început de vară, să ne lăsăm admirate şi să ne menţinem frumuseţea cât mai mult posibil. Cine s-ar fi gândit că anumite fructe sezoniere sunt atât de benefice pentru organism, cât şi pentru siluetă, si ne ajută să fim frumoase şi slabe într-un mod atât de dulce?

Cireşele, de exemplu, au o puternică acţiune detoxifiantă şi depurativă, şi un continut bogat în provitamina A, iar cura cu acestea este recomandată de nutriţionişti.
Cura exclusivă se face timp de trei sau patru zile, perioadă în care se mănâncă doar cireşe; această cură se poate relua în fiecare lună. Între o repriză şi alta este recomandat să se bea apă minerală. Cantitatea de cireşe este cuprinsă între două şi trei kilograme pe zi. Anumiţi autori recomandă până la cinci kilograme de cireşe pe zi. Dar capacitatea de absorbţie este variabilă de la o persoană la alta. Această cantitate de fructe se consumă în mai multe reprize în timpul zilei.

Oricare ar fi fructul ales, o cură exclusivă reclamă întotdeauna, la începerea ei, o anumită prudenţă, o creştere progresivă a cantităţii, pentru a nu risca anumite tulburări digestive. Motivul este uşor de înţeles: un organism obişnuit de multă vreme cu un dezechilibru alimentar poate reacţiona violent la un nou mod de alimentaţie.

De asemenea, cireşele mai sunt şi prietenele tenurilor uscate şi obosite. Pentru aceste mici neplăceri, vă recomand să luaţi mâna de cirese curăţate de sâmburi, se dau prin mixer; aplicaţi această pastă pe faţă şi relaxaţi-vă întins la orizontală. Masca are efect dacă este lăsată să acţioneze circa 20 de minute. Se clăteşte cu apă minerală (sau necalcaroasă).

Pentru adepţii căpşunilor, le putem spune că au un rol hipotensor, fiind indicate în hipertensiuni arteriale şi alte boli cardiace. Ele mai sunt indicate şi în afecţiuni renale, reumatism, gută, varice, intoxicaţii alcoolice, tuberculoză etc. Conţinând doar puţine zaharuri, dar şi vitamina E, căpşunile pot fi consumate şi de diabetici, dar în cantităţi mai mici.
Pentru nediabetici se recomandă cure de căpşuni de 250-500g, pe zi, de preferabil dimineaţa, timp de 7-14 zile. Diabeticii pot consuma până la 300 g zilnic.

Pentru o cură de slăbire cu ananas, din micul dejun nu trebuie să lipsească cerealele cu ananas. Reţeta este simplă: un ananas tăiat bucăţi, 3 linguri de cereale şi 2 linguri de suc de portocale. Tot la micul dejun, optaţi pentru sucul natural de ananas amestecat cu puţină apă minerală.

Masa de prânz poate să conţină o porţie de legume cu ananas (se taie ananasul bucăţi şi se amestecă cu sare, piper, ardei gras, salată verde, ceapă, ulei de masline) sau de piept de pui cu ananas (se taie ananasul bucăţi, se fierbe la foc mic, după care se adaugă pieptul de pui fiert şi tăiat mărunt).
La cina, optaţi pentru o porţie de ananas cu ciuperci: tăiaţi mărunt 300 de grame de ananas şi 100 de grame de ciuperci, adăugaţi aproximativ 50 de grame de carne fiartă de curcan sau de pui, ulei, piper şi sare după gust.

Florentina Tudose Răileanu