După o succesiune de prezentări, plimbându-ne prin Bucureştiul de azi, am evocat din amintiri, cât şi din documente, despre Bucureştiul de ieri. De la voievozi la fanarioţi, de la domni pământeni până la monarhie şi comunişti, oraşul ce avea să devină Capitala statului unitar România a trecut printr-o serie de evenimente social-politice şi transformări edilitare.
Astăzi, Bucureştiul reuneşte locuri şi clădiri care povestesc despre trecutul şi schimbările de-a lungul veacurilor. Situat la jumătatea drumului între Târgovişte şi Giurgiu – Calea solilor şi a negoţului cu Tarigradul (Constantinopol) – construit iniţial ca o cetate, apropierea de Dunăre îi asigură şi o poziţie cu o valoare strategică. Aşezat pe malurile Dâmboviţei, este pomenit în cele mai vechi documente Cetatea Dâmboviţei cu pârcălabul Dâmboviţei – Dragomir (1369). Dincolo de legendarul întemeietor al Bucureştiului, ciobanul Bucur, naşterea acestui oraş este legată de prima atestare documentară semnată de Vlad Ţepeş, la 20 septembrie 1459. Prin această atestare documentară, domnitorul Vlad Ţepeş confirmă şi o donaţie făcută unor boieri.
Dintre domnitorii ce au urmat, Mircea Ciobanu este cel care a construit între anii 1558 – 1559 o curte domnească – actuala Curte Veche împreună cu biserica de lângă. Târgul din acea vreme este transformat rapid în centru economic de negustorii şi meşteşugarii (croitori, cojocari, tăbăcari, olari, fierari) stabiliţi în jurul Palatului Voievodal. Cartiere noi sunt ocupate şi în zona numită azi Piaţa Sfântul Gheorghe de negustori şi meşteşugari de la care se păstrează şi astăzi denumirea unor străzi: Şelari, Şepcari, Blănari, Covaci, Gabroveni. Acest vad comercial şi meşteşugăresc devine «Uliţa Mare», str. Lipscani de azi, atestată documentar în iulie 1589. Viaţa economică şi socială a târgului deschide drumul către o dezvoltare marcantă care înregistrează construirea, pe lângă, a unui mare număr de biserici şi a unor mari hanuri fortificate.
Mutarea definitivă a capitalei are loc în 1659. (Va urma)
L. Zaharia
