Surpriza de proporții în cadrul trustului Realitatea TV, patronată de SOV. Stelian Tănase este noul director general Realitatea TV, înlocuindu-l pe Cătălin Popa, în timp ce Anamaria Lembrău va fi director editorial al postului.
"Funcţia de director general al Realitatea TV va fi preluată de către domnul Stelian Tanase, care va face echipă cu doamna Anamaria Lembrau în calitate de director editorial", a spus Sorin Freciu, citat de Mediafax.
Jurnalistul a declarat că este la Paris şi că a aflat marţi seară despre numirea sa în funcţia de director general, poziţie pe care o va ocupa de la 1 octombrie.
"Mi-am dat acceptul prin telefon. Am discutat cu patronul postului Sorin Ovidiu Vântu săptămâna trecută şi a fost o surpriză pentru mine că lucrurile s-au devansat. Este o discuţia mai veche la vârf. Eu am un proiect în cap pe care vreau să-l realizez", a explicat acesta.