Invitat la MTV Buzzz Newzzz, Cătălin Botezatu s-a lăsat „dezbrăcat” de secretele personale şi profesionale. Astfel, VJ Oana s-a întâlnit cu faimosul creator de modă cu care a vorbit despre colecţiile sale, fotbalişti, iubirile din viaţa sa, vedete, dar şi despre cel mai recent secret descoperit, fiul său.
Mai mult, designerul a mărturisit că doreşte să scrie şi o carte: „Am început de mai multe ori această carte, însă până acum nu am reuşit să o termin. Vreau să scriu în ea tot ce nu s-a spus şi nu s-a scris, multe adevăruri care pot durea”. În plus, Botezatu a vorbit despre colecţia sa de chiloţi cu push-up, despre care spune că se vinde foarte bine printre fotbalişti, despre Voicu, unul dintre modelele masculine preferate, pentru care recunoaşte că o suna pe Monica Columbeanu pentru a-l lăsa să urce pe podium, dar şi despre femei.
„Îmi va fi foarte greu să-i mărturisesc adevărul fiului meu”
În ceea ce-l priveşte pe fiul său, creatorul de modă a povestit: „Fiul meu este o realizare pe care nu mi-o pot asuma 100%. Ştiu de existenţa lui de doar doi ani şi îmi va fi greu să-i mărturisesc adevărul, pentru că el are deja o familie, are deja un tată. Dar, cu siguranţă, vor exista mai multe persoane care să-mi ducă numele mai departe!”. Întrebat despre noua investiţie în zona de clubbing pe care are de gând să o pună în aplicare în Dubai, Cătălin Botezatu a declarat: „Eu şi Joshua Castellano suntem un fel de pionieri în lumea clubbing-ului, am început acum 15 ani, iar acum vom deschide un club în Mamaia, vom avea plajă acolo şi, nu în ultimul rând, investim în Dubai unde-i lumea pretenţioasă. Însă lansarea clubului de peste hotare se va face numai cu artişti români pentru că este o „producţie românească””. (M.D.)