Ioana Simona Dăncuş a povestit cu lux de amănunte procurorilor DIICOT, despre experienţele sale de damă de companie din cluburile de proxenetism din Austria şi din Germania.
Aceasta a povestit că, în august 2007, s-a întors în ţară şi a particpiat, în perioada octombrie – noiembrie 2007, la emisiunea „Tonomatul de pe 2″, şi a colaborat cu formaţia Akcent şi cu Gabriel Cotabiţă.
„Atunci l-am cunoscut prima oară pe Negoiţă Robert Sorin. Asta pentru că în timpul participării la emisiune, adică două săptămâni, am fost cazată la Rin Grand Hotel. În acea perioadă am ajuns să mă sărut cu Negoiţă, nu am ajuns să întreţinem acte sexuale”, a povestit fotomodelul.
„Am întreţinut acte sexuale cu Negoiţă Robert Sorin de mai multe ori în anul 2007, după ce ne cunoscusem la hotel şi ţinusem legătura telefonic. Am întreţinut actele sexuale atât la el acasă cît şi la hotel. Întâlnirile nu au fost intermediate nici de Costan şi nici de Tera. Am primit bani de la Robert de mai multe ori, nu numai atunci când am întreţinut acte sexuale”, a mai povestit tânăra, potrivit Adevărul.
Sex cu prostituate la şcoala de vară a PSD
„La o petrecere organizată la Rin Grand Hotel l-am cunoscut pe Adrian Enache, cu care am ajuns să întreţin relaţii sexuale. În anul 2007, l-am cunoscut pe Bănicioiu Nicolae cu care am întreţinut o singură dată un act sexual, în anul 2009, în Delta Dunării, la o conferinţă PSD- şcoala de vară. Sunt şi eu membru PSD din 2009. S-a întâmplat pur şi simplu, nu am primit niciun ban pentru actul sexual întreţinut cu Nicolae Băniciou”, a mai arătat Ioana Simona Dăncuş.