Domnul D.C. s-a născut la Sibiu în anul 1937. Inginer de profesie, are, după cum a afirmat, „un adevărat cult pentru tot ceea ce este exact şi concret”. Numai că ceea ce i s-a întâmplat în 1992 depăşeşte, după părerea sa, orice logică a realităţii.
„Era în august 1992”, îşi începe D.C. relatarea, „şi mă aflam cu familia la Mediaş. Mai aveam două zile de concediu şi, după ce vizitasem mânăstirile din Nordul Moldovei, hotărâsem să ne întoarcem acasă la Sibiu făcând un ocol. Am parcat maşina lângă parcul oraşului, iar nevastă-mea şi puştii, că puşti le zic eu, dar unul are 22 şi celălalt 24 de ani, au intrat pe o alee şi s-au aşezat pe o bancă. Eu rămăsesem să încui maşina, aveam de gând să mă duc să cumpăr nişte vederi, ca să le scriem rudelor. De unde eram, îi vedeam foarte clar stând acolo, pe bancă. Am încuiat, am verificat toate uşile şi portbagajul şi i-am făcut semn cu mâna nevesti-mii că mă duc.
Am făcut doi paşi, căutându-mă prin buzunare, dar n-aveam niciun fel de mărunt; m-am gândit să mă întorc şi să-i cer Doinei, soţia mea, ba chiar m-am răsucit în loc, dar n-aş putea să vă spun de ce am renunţat la idee. Am pornit-o pe strada pe care venisem, văzusem eu acolo din maşină o librărie, numai că nu mai recunoşteam nimic… Era o străduţă îngustă, atât de îngustă încât eram sigur că nu putusem să trec cu maşina pe acolo… M-am întors şi m-am uitat, dar în spatele meu, cam la zece de metri mi-am văzut maşina… Era clar că pe acolo ajunsesem la parc… N-am dat atenţie, mi-am zis că e o simplă iluzie optică, şi am început să mă uit în jur… Îmi plăcea străduţa aia, avea un aer vechi, medieval, cu case cu pereţi de lemn…
Vedeam chiar, trecând pe lângă mine, femei cu rochii şi şorţuri lungi, cu bonete pe cap, ca într-un film… Bărbaţii aveau pantaloni până sub genunchi şi haine lungi cu fireturi… Nu ştiu de ce am avut în cap că probabil se turnează vreun film şi că eu trebuie să fiu cel puţin ciudat cu hainele mele moderne, mai ales că, pe căldurile alea, eram şi în pantaloni scurţi, şi în maiou… Îmi plăcea atmosfera aia veche, chiar zâmbeam în sinea mea, întrebându-mă ce film ar reuşi să redea exact acea idee a vieţii de acum două sute de ani. Pe la jumătatea străduţei am văzut ceva ce semăna cu o prăvălie unde se vând de toate, şi cârnaţi, şi căni masive de argint, şi peşte, şi cerneală, cam cum îmi imaginasem deja că va fi, văzând totul în jurul meu. Înăuntru era doar un băieţaş de vreo 11 ani, cu o şapcă mare pe cap, un şorţ soios, cu mâinile înroşite şi pline de bătături…
L-am întrebat de vederi, deşi îmi dădeam seama, oarecum râzând în mine că nu aveau ce căuta acolo, în decorul acela de film… Puştiul s-a uitat la mine de parcă i-aş fi vorbit de navele spaţiale şi, când i-am mimat gestul de a scrie, a scos dintr-un raft nişte fâşii de hârtie foarte subţiri, un fel de pergament şi mi le-a întins… I-am dat 100 de lei, am observat că se uită foarte atent la ea, de parcă nu mai văzuse niciodată aşa ceva, apoi a băgat-o în sertar… M-am întors pe aceeaşi străduţă, de această dată pustie, şi de-abia aşteptam să-i povestesc nevesti-mii… I-am găsit pe toţi extrem de îngrijoraţi, plângând…”. Soţia domnului D.C. se înfioară şi acum amintindu-şi strania întâmplare: „Să nu mă întrebaţi ce-a fost în sufletul meu în acea jumătate de oră până s-a întors bărbată-meu, ce griji şi gânduri mi-am făcut, iar el, când a apărut, părea aşa de vesel că nu mai ştiam ce să cred…”. Nu vă mai spun că am fost ca nebun…, povesteşte mai departe dl D.C.
De atunci m-am dus, cred că de cinci ori, la Mediaş, l-am bătut în lung şi în lat, am ajuns să cunosc oraşul acela mai bine decât Sibiul unde m-am născut şi locuiesc, dar n-am dat de strada cu pricina… De curând am răscolit toate hârţoagele din biblioteca oraşului şi am dat de o schiţă a unei străzi care arăta exact ca cea pe care trecusem eu… Numai că strada respectivă existase până în anul 1780, când fusese mistuită de un incendiu!… Tot în documentele acelea scria că nu scăpaseră cu viaţă decât trei dintre locuitorii străzii respective!… Spuneţi-mi, sunt eu nebun? Cum aş fi putut eu să trec, în 1992, pe o stradă care nu mai exista din 1780? Cum se poate explica asta?…”. (A.M.)