Reguli de conduita la masa

Atunci când suntem în vizită, sau chiar la restaurant, trebuie să respectăm anumite reguli pentru a nu deranja şi pentru a crea o impresie bună despre noi.

Să nu bem şi să nu vorbim cu gura plină. Oamenii care încearcă să mănânce şi să povestească în acelaşi timp fac o impresie dezagreabilă. Trebuie să fim atenţi ca buzele să fie mereu închise în timpul mestecatului. Este de prost-gust să ţinem degetul mic uşor ridicat când mâncăm sau când bem.

Ne vom abţine de la orice discuţii sau observaţii dezagreabile. Copilului cu care am venit îi vom face observaţii acasă, ca şi soţului care a depăşit numărul de pahare. Ne vom impune să nu stăm cu ochii aţintiţi asupra membrilor de familie cu care am fost invitaţi, aruncându-le priviri ucigătoare când greşesc ceva. Educaţia nu se face în acel moment, căci atmosfera va deveni jenantă pentru toţi.

La sfârşitul unui fel de mâncare, în farfuria care trebuie luată punem paralel cuţitul şi furculiţa, cu dinţii în jos. În timp ce mâncăm, ţinem tacâmul deasupra farfuriei, fără să-l ridicăm prea mult în aer şi mai ales fără să gesticulăm cu el.

Dacă un tacâm ne scapă pe jos din neatenţie, cerem altul. Nu-l ştergem sau nu suflăm în el spunând: „Nu-i nimic". Când bem, păstrăm tacâmul în farfurie: furculiţa la stânga, cu dinţii în sus, şi cuţitul la dreapta, cu lama sub curbura furculiţei. Dacă farfuria este goală şi punem tacâmurile încrucişate, este semn că dorim să mai fim serviţi din felul respectiv.

La începutul mesei, punem şervetul pe genunchi, fără a-l desfăşura în totalitate. Ne servim de el cu discreţie tamponându-ne gura. Este absolut interzis să-l înnodăm în jurul gâtului sau să-l fixăm în decolteu sau în gulerul cămăşii. La sfârşitul mesei, şervetul se aşază lângă farfurie, fără a-l împături ca la început. Dacă adoptăm o poziţie corectă la masă, nu este nevoie să întindem şervetul pe genunchi. Este un punct de vedere care câştigă teren şi vi-l recomandăm cu căldură.

După ce s-a asigurat că toţi invitaţii au terminat de mâncat, gazda este prima care se ridică, semn că masa a luat sfârşit. Chiar dacă mai avem o înghiţitură în farfurie sau o gură de vin în pahar, vom face şi noi acelaşi lucru – ne ridicăm de la masă. Dacă am terminat de mâncat înaintea celorlalţi, nu avem voie să ne ridicăm de la masă.

Citiţi mai mult pe www.4interior.ro, un site ce vine în ajutorul dumneavoastră cu sfaturi şi idei pentru casă şi cu un magazin online de unde puteţi cumpăra decoraţiuni şi accesorii.