Neîncrederea românilor în competenţa actualului Executiv şi sentimentul acut că ţara merge pe un drum prost ales – rezultate cu claritate din ultimele sondaje de opinie – sunt, chiar dacă exprimă doar simple păreri, perfect justificate. Cifrele, care nu pot fi măsluite la nesfârşit decât în cazul scrutinurilor electorale, sunt pe cât de seci, pe atât de edificatoare şi de aspre.
După patru luni trecute din acest an, avem posibilitatea de a compara promisiunile guvernamentale cu situaţia reală în care ne aflăm, din punct de vedere financiar. Ni s-a spus că trebuie reduse cheltuielile de personal, că trebuie strânsă cureaua, pentru a putea face faţă crizei. Realitatea este însă cu totul alta. În perioada ianuarie-aprilie, cheltuielile de personal au crescut – poate n-o să vă vină să credeţi – cu 50% ! Cum se poate aşa ceva, în condiţiile în care au fost reduse sau anulate sporuri şi au rămas mulţi oameni fără slujbă? Răspunsurile nu pot fi găsite decât la premier şi la ministrul de Finanţe, dar, cu siguranţă, ele nu vor fi date niciodată. În paralel, cea mai mare scădere se înregistrează la investiţii, în cădere cu 25% , contrazicându-l flagrant pe Emil Boc, cel care se făloşea că în acest an volumul investiţiilor va fi unul record.
Cifrele absolute sunt încă şi mai dramatice: plăţile pentru personalul angajat la stat au însumat 17 miliarde lei, iar cele destinate investiţiilor – doar 4,3 miliarde lei.
Guvernanţii actuali par împotmoliţi în miciună şi le este imposibil să se desprindă din mlaştina în care au intrat din incompetenţă şi rea-voinţă. Degeaba susţine acelaşi Boc că numirile în funcţii reprezintă probleme minore la nivelul coaliţiei PSD – PDL, când, de fapt, acestea au fost singurele probleme care au fost discutate şi răs-discutate, ajungându-se, în final, la un „pachet de problemuţe” în mâinile lui Marian Vanghelie, ajuns, spre imensa ruşine a clasei politice, un centru de greutate de netăgăduit al actualei Puteri.
După ce a tot invocat moştenirea grea a guvernării liberale, Cabinetul Boc a trecut la fapte, ceea ce a condus la o scădere a veniturilor cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Au crescut doar sumele provenite din spolierea cetăţenilor – adică acelea provenite din accize (în principal la tutun şi băuturi alcoolice), din impozitul pe venit, din contribuţiile de asigurare (majorate în acest an), scăzând, în schimb, încasările din TVA (drept urmare firească a scăderii consumului) şi cele din impozitul pe profit.
Nepriceperea miniştrilor din actualul Guvern atinge, uneori, cote paroxice, devenind primejdioasă de-a dreptul, nu doar pe termen scurt ( când Ministerul Turismului apelează la Ilie Năstase, Nadia Comăneci şi Gheorghe Hagi spre a-i face reclamă în centrul Parisului, în zilele turneului de tenis de la Roland Garros, punându-i pe cei trei mari într-o postură jenantă, pe care aceştia n-o pot refuza, dat fiind contractul semnat de ei anterior cu BRD), ci mai ales pe termen mediu, programul „Prima casă” fiind un exemplu edificatoriu.
Este inadmisibil ca, în plină perioadă de criză, o casă care valorează 60.000 de euro să fie cumpărată cu doar 3.000, statul urmând a garanta pentru restul sumei, ceea ce permite băncile să trateze cu lejeritate creditul acordat, renunţând la a-şi mai urmări clienţii atâta vreme când ştiu că îşi vor primi banii înapoi, chiar dacă pentru asta acelaşi stat se va mai îndatora în plus. Ce anume stimulează respectivul program? Nu cumva doar atragerea la urne a unora, aleşi pe sprânceană, pentru alegerile prezidenţiale, de partea democrat-liberalilor, care le-au oferit, fără să analizeze prea mult consecinţele, acest dar – de neconceput într-o astfel de perioadă?
Nenorocirea cea mare nu este că politicienii ajunşi la manetele puterii mint (asta, pentru ei, reprezintă un exerciţiu zilnic, aşa cum este, pentru unii, jogging-ul), nici că NE mint (ne-am deprins cu asta şi nu-i mai credităm în niciun fel), ci că, printr-un astfel de comportament, ajuns la limita delirului, ni se sapă groapa unei crize suplimentare, strict româneşti, cu lopeţile şi cazmalele prostiei şi neruşinării.
Hanibal Giurgescu
