Aproape 100 de cranii au fost descoperite într-un iaz indian

MACABRU.Autorităţile au descoperit aproape 100 de cranii omeneşti şi resturi scheletice într-un iaz secat din oraşul Aligarth, aflat în nordul Indiei. Rămăşiţele au fost reperate cu două zile în urmă de un grup de copii care se jucau lângă iazul aflat în vecinătatea unui cimitir.

Fix 98 de cranii şi câteva schelete au fost recuperate de autorităţi în Aligarth, situat la 120 kilometri sud-est de capitala New Delhi. O investigaţie desfăşurată de medici a condus la descoperirea unor semne de suturare pe cranii, caracteristice procedurii de autopsiere a trupurilor la care erau cândva ataşate. Rămăşiţele au aparţinut cel mai probabil unor cadavre neidentificate aduse cândva la autopsie, însă poliţia a lansat totuşi o anchetă.

Ofiţerii locali sunt de părere că osemintele ar putea aparţine persoanelor neidentificate ucise în accidente şi impacturi rutiere. Ofiţerul de poliţie Ashim Arun a declarat, pentru versiunea indiană a publicaţiei „Times”, că, deşi unele cranii au confirmat autopsierea corpurilor la care au fost ataşate, unele dintre acestea par complet intacte, fără semne de suturare pe ele. Ca atare, s-a decis o investigare mai amănunţită a osemintelor, pentru a se stabili momentul morţii fiecărui individ în parte, precum şi care anume a fost autopsiat. Rezultatele sunt aşteptate să apară în câteva zile. (A.M.V.)