DISPUTĂ. Legile ţigăneşti distrug vieţile copiilor romi. Autorităţile au asistat la un scandal de proporţii izbucnit între două familii de romi, după ce o copilă l-a refuzat pe cel ce-i fusese sortit.
Căsătoria minorilor s-a transformat în motiv de dispută pentru că fata, care fusese vândută de părinţi pentru aproximativ 1000 de euro, nu a reuşit să se integreze în familia celui sortit să-i fie soţ, astfel că romii s-au revoltat. Părţile implicate spun că tânăra a locuit câteva luni la familia viitorului soţ, iar înţelegerea a fost ca aceasta să doarmă cu soacra până când ar fi împlinit vârsta de 15 ani. Familia fetiţei susţine însă că pactul a fost încălcat. Reprezentanţii comunităţii au reuşit să ducă fata înapoi la familia sa, fiind vizitată ulterior de angajaţi ai Direcţiei pentru Protecţia Copilului. Inspectorii au încercat să afle în ce stare se află copila. Dacă situţia se va mai repeta şi părinţii fetei vor încerca să-şi vândă din nou copila, aceasta va fi luată în ocrotirea statului. (G.R.)