După ce au făcut trotuarul, prostituatele vor fi obligate să-l şi măture

„O nouă lege născută moartă” sau „Cum să-ţi baţi joc de banii contribuabilului”. Cam aşa am putea sintetiza conţinutul unei legi noi, aprobată de Senat la 20 mai 2009, la iniţiativa senatorului György Frunda.

Parlamentul a avut nevoie de mai mulţi ani pentru a ajunge la concluzia că prevederile Ordonanţei nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt eludate cu succes de către persoanele care nu doresc să-şi plătească amenzile. În topul clasamentului se află prostituatele, care acumulează zeci şi sute de amenzi contravenţionale neplătite, dar nu se sinchisesc deloc, ci de la secţia de poliţie unde sunt amendate se întorc direct la locul de muncă”. Primăriile nu pot executa silit amenzile, deoarece prostituatele, de regulă, nu deţin bunuri sau venituri legale asupra cărora să se poată face executarea.

Însă toate acestea sunt de domeniul trecutului. De acum lucrurile se vor schimba radical, cel puţin aşa cred parlamentarii care au votat cu entuziasm o nouă lege, la propunerea senatorului György Frunda. Conform acestei legi, dacă un contravenient amendat nu va plăti amenda în termenul stabilit prin Ordonanţa nr. 2 din 2001, amenda va fi înlocuită de instanţa de judecată cu obligarea persoanei respective să presteze o muncă în folosul comunităţii pe o durată de maximum 50 de zile. În cazul minorilor care au împlinit 16 ani, durata sancţiunii va fi de maximum 25 de zile.

Senatorul Frunda a afirmat cu convingere că sancţiunea constă în obligarea contravenienţilor să presteze „o muncă comunitară, socială, de ruşine. Corecţia va consta în măturat, spălat, făcut curat, săpat şanţuri. Doamna prostituată, de pildă, se va gândi, când va fi pusă să măture în faţa primăriei, dacă va continua această nobilă muncă”.

Toate bune şi frumoase teoretic, dar trebuie să precizăm că legea nu prevede nicio măsură de constrângere faţă de contravenienţii care nu se vor prezenta să presteze munca stabilită de către primării. Nu e greu de imaginat că „doamna prostituată” va considera că e sub demnitatea ei să-şi murdărească mâinile şi să-şi strice manichiura făcând curăţenie pe stradă. În afară de aceasta, programul de serviciu nu-i permite să se ocupe de măturat străzile. Dacă i se va cere să măture ziua, nu va putea, deoarece va fi obosită după munca de noapte. Dacă i se va pretinde să măture noaptea, iarăşi nu va putea, pentru că nu va mai avea din ce trăi, pierzând clienţii. Astfel, contrar aşteptărilor dlui Frunda, obligarea la muncă în folosul comunităţii nu va avea niciun efect asupra prostituatelor.

Trebuie să recunoaştem însă că legiuitorii cei înţelepţi s-au gândit la toate. Astfel, dacă un contravenient se sustrage cu rea voinţă de la prestarea muncii în folosul comunităţii, primarul va putea cere instanţei de judecată să înlocuiască munca în folosul comunităţii cu o amendă, conform Ordonanţei nr. 52 din 2002. Prin urmare, dacă „doamna prostituată” nu va vrea să măture trotuarul, sancţiunea respectivă i se va înlocui cu o amendă. După care… ciclul preschimbărilor se va relua, până la prescripţia sancţiunii contravenţionale. Să mai spună cineva că România nu e o ţară distractivă!

Înţelegem că aceasta este şi metoda prin care domnul Cătălin Predoiu intenţionează să combată cu succes prostituţia. Bravo, domnule ministru! Suntem de-a dreptul impresionaţi de ingeniozitatea dv.!
Avantajul cert al noii legi este că va da de lucru în plus judecătorilor şi funcţionarilor de la primării pentru preschimbarea amenzilor în muncă în folosul comunităţii şi viceversa. Poate se vor înfiinţa şi noi locuri de muncă, ceea ce n-ar fi tocmai rău pe vreme de criză.

Un sigur aspect din pledoaria domnului senator Frunda nu-l putem trece cu vederea. Anume afirmaţia că măturatul, spălatul şi curăţatul străzilor sau săpatul de şanţuri ar fi munci de ruşine. După domnia sa, prostituţia în sine nu ar fi o ocupaţie de ruşine, ci munca celor care fac curăţenie şi alte munci fizice în această ţară, plătind impozite din salariul lor modest. Impozite din care unii ca domnul Frunda sunt plătiţi ca să huzurească în Parlament şi să dea legi idioate.

V. Stănescu