A accepta livrarea = acceptarea de către deţinătorul unui contract futures a livrării mărfii care reprezintă activul de bază. De exemplu, cumpărătorul unui contract futures pe aur care are nevoie de acest metal poate planifica să accepte livrarea în loc să-şi închidă poziţia.
A accepta livrarea certificatelor valorilor mobiliare care au fost cumpărate dacă valorile mobiliare sunt în formă materializată.
Ecart al randamentului = de obicei ecartul este pozitiv deoarece acţiunile comportă totdeauna un risc mai mare decât obligaţiunile, fiind totodată mai profitabile; uneori randamentul obligaţiunilor este superior celui comportat de acţiuni, caz în care se înregistrează un ecart invers.
Identificare criminalistică = activitate prin care se realizează strângerea probelor necesare pentru descoperirea infractorilor şi antecedentelor penale ale acestora; un mijloc important în această activitate îl constituie evidenţa organizată în cadrul cazierului judiciar.
Lanţ tehnologic = succesiune a prelucrării pieselor, a produselor simple sau a asamblării la produsele complexe care indică ordinea de efectuare a gamelor de operaţii; cu ajutorul lanţului tehnologic se realizează schema – nomenclator a gamelor de operaţii. F.M.